Germania crește subvențiile, iar jumătate dintre germani consideră că nu mai merită să lucrezi
Merită să lucrezi atunci când beneficiile și ajutoarele aociale cresc prea mult? În Italia, dezbaterea s-a axat mult timp pe criticile la adresa ''limitelor'' venitului de bază, notează publicația Avvenire.
În Germania, un nou sondaj arată acum că mai mult de jumătate dintre germani consideră că având în vedere planul guvernului de a crește beneficiile sociale, nu merită să lucreze.
Începând de anul viitor, subvențiile vor ajunge la 563 de euro pe lună, (acum sunt 502 de euro) pentru peste 5,5 milioane de șomeri, cifră care nu este prea mare, având în vedere nivelul costului vieții în Germania, dar care se alătură costurilor pentru chirie și asigurărilor de sănătate pe care guvernul le acoperă pentru cei care primesc beneficii sociale.
Această creștere coincide și cu cea în favoarea familiilor cu venituri mici. În acest caz, părinții vor primi până la 635 de euro pe lună pentru primul lor copil și încă 530 de euro pentru fiecare copil. Subvenția actuală se ridica la 250 de euro pe lună pentru fiecare copil.
Într-o țară în care salariul minim este de 12,40 euro pe oră și venitul lunar net este 1.450 de euro, 52% dintre nemți consideră, cel puțin din ceea ce a reieșit dintr-un sondaj INSA pentru Bild, că nu merită să lucrezi cu normă întreagă pentru salariul minim.
Un salariu care, conform aceluiași sondaj, nu ar asigura mult mai mult decât ceea ce va ajunge în buzunarele celor care vor primi subvențiile.
Doar 45% dintre germani, conform aceluiași sondaj, sunt în favoarea creșterii ajutoarelor sociale.
Sursa: RADOR
Comentarii