Divorțul dintre America și globalizare pare unul fără precedent deoarece multe reguli ale jocului economiei mondiale s-au născut la Washington, constată „Il Corriere della Sera” (Italia).

Cu toate acestea, viziunea globalistă a instituției este un lucru; iar lumea muncii este altceva. De zeci de ani, în cea mai bogată națiune din lume, consensul față de deschiderea granițelor - pentru comerț sau imigrație -devine din ce în ce mai anemic

Anii 1980: Ronald Reagan, primul republican care a câștigat votul clasei muncitoare, lansează o ofensivă împotriva Japoniei, vinovată de invadarea pieței americane cu mașini și aparate electrocasnice. 1992: Industriașul texan Ross Perot candidează ca independent la Casa Albă, ignorând teama clasei muncitoare față de acordurile de liber schimb cu Canada și Mexic. Populist și protecționist de dreapta, Perot a luat voturi de la Bush senior și l-a făcut să câștige pe democratul Bill Clinton. Acesta din urmă inventează cea de-a a treia cale: stânga neoliberală îmbrățișează viziunea optimistă a globalizării și vrea China în OMC (Organizația Mondială a Comerțului). 1999: stânga anti-globalistă iese în stradă chiar împotriva unui summit OMC de la Seattle. Sindicatele și ecologiștii se unesc pentru a paraliza acel summit. 2008: odată cu prăbușirea creditelor ipotecare, costurile sociale ale crizei sunt transmise claselor de mijloc și celei inferioare.

Trădarea

Competiția pentru reprezentarea categoriilor care se tem de globalizare implică cele două părți. Dreapta populistă are Mișcarea Tea Party, precursorul lui Trump. Stânga: Occupy Wall Street, Bernie Sanders, Elizabeth Warren, iar mai recent: Alexandria Ocasio-Cortez.

Dreapta socială și stânga marxistă susțin că oamenii au fost trădați de capitaliști și tehnocrați, că multinaționalele au distrus industria americană pentru a crește marjele de profit prin relocarea în China sau Mexic. JD Vance este emblematic. El provine din lumea «white trash» cea «hillbilly» , caracterizată printr-o clasă muncitoare decăzută și sărăcită, un mediu devastat de droguri, alcoolism, boli psihice, sinucideri. Câștigătorul premiului Nobel pentru economie Angus Deaton, constată că în lumea acestor albi săraci crește numărul celor „morți de disperare”.

Aceste povești sunt esențiale pentru înțelegerea originilor străvechi ale protecționismului lui Trump. Mulți muncitori americani bănuiesc că mediul academic și tehnocrații - care explică astăzi prejudiciul tarifelor - servesc intereselor Wall Street și Big Tech, deoarece timp de treizeci de ani integrarea economică SUA-China a sporit profiturile multinaționalelor. Consensul bipartizan al establishment-ului globalist în epoca Clinton-Bush-Obama a generat ideea că există o conspirație a elitelor împotriva clasei muncitoare. Mai ales că globalizarea a fost cu adevărat generoasă pentru noile profesii ale lumii digitale, iar diviziunea internațională a muncii le zâmbea inginerilor informaticieni din Silicon Valley.

Dezechilibrele

Conștientizarea dezechilibrelor a crescut pe măsură ce China a devenit mai bogată. La momentul negocierilor de aderare la OMC (1999-2001), i s-au acordat tratamente speciale, cum ar fi protecționismului sistematic. Aceleași bariere chineze persistă și acum, când țara este o superputere tehnologică, exportând mașini electrice de aceași calitate ca și cele Tesla, dar cu prețuri mai mici.

Decizia Washingtonului de a întoarce pagina globalizării era deja bipartizană, unind democrați și republicani. Joe Biden a menținut în vigoare primele tarife ale lui Trump, le-a adăugat pe ale sale și a practicat un alt protecționism cu o politică industrială bazată pe subvenții pentru companiile străine care produc în America. Consilierul-șef al lui Biden pentru securitate națională, Jake Sullivan, teoretizase „o politică comercială adaptată clasei muncitoare”: recunoscând cu această expresie că epoca acordurilor majore de liberalizare a comerțului trădase interesele lucrătorilor americani și era urgent să se schimbe direcția. Biden și Kamala Harris se lăudau că au început să mute industriile în patria lor, aducând înapoi peste două milioane de locuri de muncă.

Acesta este contextul istoric al Zilei Eliberării. Multe Americi, foarte diferite unele de altele, care se detașaseră de globalizare.

Unele pline de nostalgie față de izolaționismul de dreapta. Altele simțind nostalgie pentru New Deal-ulului Franklin Roosevelt, un experiment socialist care în anii 1930 a fost construit la adăpostul unor bariere robuste, împotriva concurenței străine și împotriva imigrației. Când Trump trebuie să aleagă între interesele aliaților săi capitaliști (așa-numiții oligarhi) și cele ale bazei clasei muncitoare, până acum opta pentru populism. Costurile pe care le poate aduce Americii și lumii întregi sunt îngrijorătoare. Prăbușirea burselor nu îi sărăcește doar pe Musk și Bezos, ci și fondurile de pensii ale clasei de mijloc. La originea acestei situații se află o străveche fractură între elită și popor, un lanț de promisiuni trădate și un depozit de resentimente care sunt combustibilul politic al acestui experiment radical.

Sursa: Rador Radio România