Potrivit unui document publicat de Business Insider, britanicii vor să ceară UE ca perioada de tranziție după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să fie extinsă pe termen nedefinit, după decembrie 2020, deși crede că doi ani ar fi suficienți

Într-un proiect de document pregătit ca răspuns la anunțul Bruxelles-ului referitor la perioada de tranziţie, guvernul condus de Theresa May susţine că perioada „ar trebui stabilită în funcţie de cât de mult va dura până la pregătirea şi implementarea noilor procese şi noilor sisteme care vor sta la baza viitorului parteneriat”.

UE a spus că Marea Britanie trebuie să iasă complet din piața comună europeană la 31 decembrie 2020, adică tranziția ar fi de 21 de luni. Britanicii au cerut 24 de luni.

May speră să obţină un acord cu UE privind perioada de tranziţie în luna martie a acestui an, cu un an înainte de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar programată pentru martie 2019.

Purtătorul de cuvânt al Theresei May a precizat într-un comunicat că acest lucru nu înseamnă că Marea Britanie îşi doreşte extinderea fazei de implementare, ci că Londra vrea să conteste poziţia UE conform căreia finalul perioadei de tranziţie ar trebui să coincidă cu încheierea actualei perioade bugetare de şapte ani a blocului comunitar.

Totuși, această schimbare i-ar putea irita pe membrii Partidului Conservator, condus chiar de May, în condițile în care circa 60 de parlamentari au cerut premierului să se asigure că Marea Britanie va avea „autonomie deplină de reglementare”, chiar după ieșirea din UE.

Mai mult, într-un discurs susţinut miercuri în parlament, Theresa May a spus că îşi doreşte ca toţi cetăţenii Uniunii Europene care trăiesc legal în Marea Britanie să rămână şi după Brexit, transmite Agerpres. „Au adus o contribuţie uriaşă ţării noastre, de aceea vrem ca ei şi familiile lor să rămână. Sunt absolut convinsă că cetăţenii din UE care trăiesc legal în prezent în Marea Britanie vor putea să rămână”, a afirmat May, adăugând că sistemul pe care Londra îl pregăteşte în acest sens „va fi unul digital” şi „uşor de folosit”.