Ministrul justiției Yariv Levin susține că planul său de modificare a modului în care sunt numiți și promovați judecătorii în Israel va consolida încrederea publică în sistemul judiciar. Nu trebuie să fii expert în drept pentru a ști că e o minciună.

În Israel, judecătorii sunt numiți de către un comitet compus din doi miniștri, doi parlamentari, doi reprezentanți ai baroului național și trei judecători ai Curții Supreme. Această componență asigură reprezentarea tuturor puterilor statului, dar și a juriștilor care-i cunosc pe judecători și nivelul lor de profesionalism.

Pentru numirea și promovarea judecătorilor în instanțele inferioare /.../ e suficientă o majoritate simplă a comitetului și, prin urmare, judecătorii nu pot bloca astfel de numiri. Cu alte cuvinte, politicienii au o influență puternică în privința rezervei de judecători din care sunt aleși cei mai mulți judecători ai Curții Supreme.

În antiteză, o numire la Curtea Supremă necesită o majoritate de șapte din cei nouă membri ai comitetului. Presupunând că judecătorii Curții Supreme votează în bloc, ei dețin drept de veto asupra numirii unui candidat. Această metodă a vetoului în cazul numirilor la Curtea Supremă este o inițiativă a parlamentarului Gideon Sa'ar și a dus la un consens amplu privind folosirea comitetului pentru toate numirile la Curtea Supremă.

Totuși, judecătorii de la Curtea Supremă nu-i pot impune comitetului un candidat, contrar acuzației false cum că judecătorii de la Curtea Supremă se numesc ei între ei în funcție, notează publicația Haaretz.

Conform propunerii lui Levin, comitetul va fi mărit la 11 membri: trei miniștri, trei parlamentari - dintre care unul din partea opoziției -, doi reprezentanți ai publicului numiți de ministrul justiției și trei judecători ai Curții Supreme. Condițiile de majoritate ar rămâne nemodificate și, în consecință, coaliția de guvernare ar urma să aibă întotdeauna o majoritate de șapte, nesupusă niciunui fel de mecanism de control și echilibru.

Rezultatul: proprii noștri judecători [adică aserviți puterii politice - n.trad.]. Contrar celor susținute de Levin și partizanii lui, propunerea nu este conformă cu modul în care stau lucrurile în alte țări. Din contră, cercetările realizate de Israel Democracy Institute arată că modelul dominant astăzi este un comitet de profesioniști cu componență variată, în care judecătorii au un cuvânt greu de spus.

Mai mult, în acele țări în care politicienii fac numirile în justiție există și un sistem de mecanisme de control și echilibru, care în Israel nu există, cum ar fi sisteme judiciare diferite, limitarea mandatelor judecătorilor, procesul cu jurați, existența unei constituții și altele.

În ciuda eroziunii din ultimii ani a încrederii publice în sistemul de justiție, populația încă are mai multă încredere în el decât în politicieni. În plus, independența sistemului de justiție a stârnit admirație pe plan mondial, fapt esențial în condițiile în care Israelul se confruntă cu critici din cauza persistenței ocupației.

Numirea judecătorilor pe baza voinței partidelor îi va determina pe cei mai buni juriști să fugă din sistem, va submina încrederea în verdict a celor care vor compărea în fața instanțelor și va stigmatiza Israelul cu eticheta de țară coruptă - și încă pe bună dreptate.

Sursa: RADOR