Alegătorii americani – dintre care peste 75 de milioane au votat deja – au în față alegeri care ar putea schimba profund țara și lumea.

Democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump îți vor petrece ultima zi înainte de scrutin în statele "swing", care vor decide probabil o cursă marcată de întorsături neașteptate și de egalitate în sondaje.

Fostul președinte își va începe ziua luni în Carolina de Nord – un stat pe care republicanii se așteptau să îl cucerească cu mult timp în urmă – înainte de a se îndrepta spre Pennsylvania, care ar putea decide cine câștigă. El își va încheia a treia candidatura prezidențială cu un miting noaptea târziu în Michigan.

Harris, care a avut duminică un miting electoral în Michigan, se va afla luni în Pennsylvania, având programat un eveniment important în Philadelphia, la care participă și Lady Gaga și Oprah Winfrey.

Atitudinea lui Trump pare să prefigureze o nouă încercare de a sfida voința alegătorilor dacă va pierde. CNN notează că el a susținut duminică, în mod fals, în Pennsylvania, că democrații "luptă atât de tare pentru a fura acest lucru (alegerile)" și că aparatele de vot vor fi modificate, spunând în același timp că nu ar fi trebuit să părăsească Casa Albă în 2021.

În absența unei victorii clare a uneia dintre părți, incertitudinea cu privire la alegeri ar putea dura câteva zile.

De partea cealaltă, Harris încearcă să reînvie sentimentul de bucurie care a străbătut primele evenimente de campanie. Duminică, la o biserică a comunității afro-americane din Detroit, ea i-a condamnat pe cei care "seamănă ură, răspândesc frică și răspândesc haos", într-o referire la rivalul ei. "În următoarele două zile vom fi testați", a spus ea. 

Istoria se scrie oricum

Dacă Trump câștigă marți, el va fi doar al doilea președinte învins care câștigă un mandat neconsecutiv. El va duce la bun sfârșit una dintre cele mai uimitoare reveniri politice vreodată după ce a încercat să incendieze democrația pentru a rămâne la putere după alegerile din 2020, fiind condamnat și scăpând din două atentate în acest an.

Harris ar putea să rupă linia celor aproape 250 de ani în care bărbații au deținut funcția supremă și să devină prima femeie președinte. Ar fi, totodată, și prima femeie de culoare și cu origini asiatice. Ar fi o ispravă uimitoare după ce ea a unificat Partidul Democrat demoralizat în iulie, când campania de realegere a președintelui Joe Biden a avut de suferit din cauza vârstei acestuia.

Sondajele la nivel național și în statele cheie nu arată un lider clar, reflectând o țară care este polarizată la fel de puternic ca atunci când a început cursa. Însă există posibilitatea ca un candidat să fi reușit să obțină un avantaj pe "câmpul de luptă", inclusiv în Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Georgia, Carolina de Nord, Nevada și Arizona, și ar putea obține o victorie mai mare decât se anticipează.

Democrații sunt încurajați de prezența aparent puternică în rândul femeilor, dreptul la avort fiind o problemă potențial esențială în primele alegeri prezidențiale de când majoritatea de la Curtea Supremă construită de Trump a anulat Roe v. Wade în 2022. Harris a făcut, de asemenea, eforturi pentru a atrage bărbații de culoare și alegătorii latino-americani.

Trump se bazează pe alegătorii sătui de prețurile mari la alimente și locuințe și care încă simt trauma inflației și i-a demonizat pe migranții fără acte pentru a evidenția o criză la granița de sud. Administrația Biden s-a străduit luni de zile să recunoască gravitatea fiecărei probleme și să ofere remedii eficiente, ceea ce înseamnă că semințele unei posibile înfrângeri a lui Harris au fost semănate de mult. Echipa lui Trump este convinsă că va lua voturi în circumscripțiile minoritare tradiționale democrate și va scoate din nou oameni care de obicei nu votează.

Alegeri neobișnuite

Acestea nu sunt alegeri obișnuite, din cauza în mare parte a amenințărilor lui Trump, care ar putea supune instituțiile guvernamentale, judiciare și constituționale ale Americii la cel mai mare test, dacă va câștiga. 

Trump propune cea mai sumbră și autoritară platformă a unui candidat la președinție din istoria modernă, care include cea mai mare deportare în masă a migranților – o operațiune care, prin definiție, ar implica forțele de ordine și, eventual, chiar armata într-o represiune internă care ar provoca libertățile civile. El s-a gândit în mod deschis să folosească forțele armate americane împotriva oponenților săi politici pe care i-a etichetat drept "dușmani din interior" și paraziți, un limbaj care amintește de cel al unora dintre cei mai cunoscuți tirani ai istoriei.

Fostul președinte propune, de asemenea, o transformare a economiei în numele muncitorilor americani care aderă la mesajul său populist și naționalist după ce și-au văzut mijloacele de existență reduse în decenii de globalizare. Dar dragostea lui pentru tarife riscă să provoace o reacție care ar putea arunca economia în sens invers. Trump plănuiește, de asemenea, o epurare a birocraților de la Washington și eliminarea unor instituții, precum Departamentul de Justiție, care i-au pus bețe în roate în primul său mandat și pe care vrea să le folosească pentru a-și șterge dosarele penale și pentru a-și îndeplini capriciile personale și politice.

Chiar dacă Trump pare mai puternic din punct de vedere politic după ce a zdrobit disidența în interiorul GOP, Harris are șansa de a pune capăt erei Trump și de a evita un eventual pericol la adresa statului de drept.

Și vicepreședinta propune reforme pentru a îmbunătăți viața americanilor, dar ale ei sunt mai puțin revoluționare decât ale lui Trump. Ea promite măsuri pentru a face locuințele mai accesibile, pentru a restrânge ceea ce ea numește creșterea prețurilor de către giganții supermarketurilor și pentru a garanta o îngrijire medicală mai bună la prețuri mai rezonabile.

Harris și-a asumat un risc oferind continuitate într-un moment de profundă nemulțumire față de realitățile economice și politice interne, motiv pentru care a încercat să se depărteze de președintele Biden, profund nepopular, în ciuda faptului că a coordonat cea mai puternică redresare economică după pandemia de Covid-19.

Ce spun sondajele

CNN’s Poll of Polls, care face media ultimelor cinci sondaje, nu arată niciun lider clar în Michigan, Wisconsin și Pennsylvania, deși sondajele CNN/SSRS de săptămâna trecută indică un mic avans pentru Harris în primele două dintre aceste state și o egalitate în Pennsylvania. Dacă pierde Pennsylvania, Harris ar avea nevoie de o combinație de alte state swing, inclusiv Georgia, Nevada și Arizona, unde mediile sondajelor nu arată niciun lider clar. Dacă Trump câștigă Pennsylvania – așa cum a făcut-o în 2016 – el ar putea face un pas uriaș către un al doilea mandat.

Un nou val de optimism a cuprins sâmbătă tabăra democrată, după ce ultimul sondaj al campaniei, realizat de Des Moines Register și Mediacom a arătat că Harris e cotată cu 47% și Trump cu 44% în Iowa, un stat pe care republicanul l-a câștigat cu ușurință în 2020 și 2016. Dacă e luată în calcul marja de eroare de 3,4 puncte a sondajului, rezultă și în acest stat că nu există un favorit clar. Dar sondajul arată o schimbare în favoarea lui Harris în comparație cu sondajul anterior din Iowa din septembrie, precum și o susținere puternică în rândul femeilor. 

Campania lui Trump a atacat sondajul din Iowa și mai multe sondaje realizate de New York Times/Siena College, care a folosit datele pentru a-și consolida acuzațiile că este victima unor alegeri frauduloase. 

Potrivit Associated Press, rezultatul ar putea fi decis în șapte state - Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Carolina de Nord, Georgia, Arizona și Nevada.

Trump a câștigat Pennsylvania, Arizona, Georgia, Michigan și Wisconsin in 2016, dar acestea l-au votat pe Biden în 2020, și a obținut victoria de două ori în Carolina de Nord și a pierdut tot de două ori în Nevada.