În 1945, odată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, lumea a fost șocată de adevărul despre lagărele de concentrare și de exterminare naziste. În 2005, când ONU a stabilit ziua de 27 ianuarie drept Zi Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, încă mai persista șocul provocat de genocidele instituite ca politică guvernamentală în Germania și în celelalte țări anexate sau invadate de Hitler. Rasismul era impus în principal la adresa evreilor, dar și a comuniștilor, a celor cu deficiențe fizice și psihice, a țiganilor, negrilor, homosexualilor, orientalilor, a Martorilor lui Iehova, a masonilor, a oponzanților politici și a oricui altcuiva care nu ar fi fost pe placul guvernului dictatorial.

Data aleasă face aluzie la eliberarea, de către armata sovietică, a lagărului de la Auschwitz — care a devenit o metonimie pentru Holocaust, deoarece acolo au fost asasinați în serie peste 1 milion de oameni. Era producția industrială a morții, planificată și executată cu eficiență de către naziști și de către colaboratori asupra unei ierarhii de prizonieri forțați să pactizeze cu munca pervertită a lagărelor, unde domneau incertitudinea, ura, indiferența și banalizarea vieții și a morții. Răsturnarea valorilor și teroarea erau de așa natură, încât supraviețuitorul polonez Wieslaw Kielar se referă la Auschwitz ca la „anus mundi”, locul în care lumea se curăță de indezirabili, care este și titlul cărții sale despre lucrurile la care a asistat acolo între 1940 și 1944 ca un deținut politic.

Datele comemorative servesc, printre altele, la amintirea unor situații trecute, astfel încât să ne putem conecta cu ele și să căutăm să învățăm ceva care să ne îndrepte către o lume mai bună. Cu toate acestea, astăzi, la 80 de ani de la eliberare, când vedem oameni din întreaga lume spunând că pentru a-i elimina pe evrei, camerele de gazare din perioada nazistă ar trebui să funcționeze din nou, avem îndoieli cu privire la eficacitatea acestei funcții. În lumea digitală și globalizată, în care imaginile și sloganurile intolerante sunt reiterate ca adevăruri, fără o verificare adecvată a conținutului lor, ne aflăm în fața unor noi provocări. Însăși experiența timpului și a memoriei s-a schimbat. În transmiterea extrem de accelerată a informațiilor, trecutul pare deja îndepărtat chiar dacă au trecut doar câteva ore, deoarece nu se investește în reținerea informațiilor. Ca urmare, există un risc real de ștergere a unor fapte importante, care să permită analize critice și care să servească drept semnale de alarmă pentru îmbunătățirea viitorului societății.

Limitele etice ale valorizării vieții sunt necesare pentru conviețuirea socială și trebuie să fie universale. Istoria Holocaustului și a altor tragedii săvârșite pe baza unor ideologii care cheamă masele la segregare, la excludere și la moarte trebuie să fie amintite cu un sentiment de repulsie pentru a le putea combate și pentru a stabili, la unison global, un nou nivel de evoluție bazat pe respectul față de viață. Aceasta este contribuția campaniei #WeRemember a Congresului Evreiesc Latino-American din acest an, cu postări pe rețelele de socializare cu mesajul „amintirea trecutului pentru a proteja viitorul: la 80 de ani, infinite motive pentru a ne aminti". Amintirile supraviețuitorilor traversează timpul și nu ne lasă să uităm.

Sursa: Rador Radio România