În avionul prăbușit în India se aflau 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului
actualizat:
Avionul companiei Air India care s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, în apropierea aeroportului din orașul Ahmedabad din statul Gujarat avea la bord 242 de persoane, dintre care 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului.
Directoratul General al Aviației Civile (DGCA) a identificat aeronava ca fiind un Boeing 787 cu numărul de înmatriculare VT-ANB, care efectua zborul AI-171 cu destinația Londra-Gatwick, transmit EFE și Xinhua, preluată de Agerpres.
La bord se aflau 2 piloți, 10 membri ai echipajului de cabină și 230 de pasageri.
Printre persoanele de la bord se aflau și copii, a declarat o sursă pentru Reuters. Dintre pasageri, 169 erau cetățeni indieni, 43 erau britanici, șapte portughezi și un canadian.
Comentarii