Adresându-se pentru prima dată presei de la anunțul morții a șase ostatici, premierul israelian a reiteratnecesitatea ca statul israelian să mențină controlul asupra acestei Fâșiei Gaza.

Benjamin Netanyahu nu se va răzgândi. În timp ce anunțul morții celor șase ostatici israelieni, executați de Hamas, a provocat o nouă undă de șoc în Israel, premierul "a ignorat luni apelurile aliaților și scandările manifestanților israelieni care cer încetarea imediată a focului pentru a facilita întoarcerea" celorlalți ostatici aflați încă în mâinile Hamas, notează The New York Times, potrivit Courrier International.

După ce și-a cerut public "iertare pentru că nu i-a readus în viață" pe cei șase ostatici, Netanyahu a promis că va face ca mișcarea islamistă să plătească "un preț foarte mare". Vorbind pentru prima dată în fața presei de la anunțul morții tinerilor israelieni duminică, Netanyahu "și-a dedicat cea mai mare parte a conferinței de presă pentru a-și apăra decizia de a păstra coridorul Philadelphia", remarcă "The Jerusalem Post".

Această fâșie de pământ de-a lungul graniței dintre Gaza și Egipt constituie "unul dintre principalele puncte de blocaj în negocierile pentru un acord de încetare a focului în Gaza asociat cu eliberarea ostaticilor, mișcarea islamistă palestiniană Hamas cerând retragerea israeliană de pe acest coridor", amintește "Ici Beirut".

Potrivit lui Netanyahu, când statul israelian a părăsit coridorul în 2005, la retragerea din Gaza, a existat o "introducere masivă de arme, muniții, mașini pentru producerea de arme și mașini pentru săpat tuneluri – totul sponsorizat de Iran, condus de Iran, finanțat de Iran". El a estimat luni că există "riscul ca Hamas să poată scoate clandestin ostatici din Gaza și poate chiar până în Iran dacă Israelul nu rămâne acolo", relatează "Jerusalem Post".

Potrivit cotidianului israelian, oficiali din securitate, printre care ministrul apărării, Yoav Gallant, cred, dimpotrivă, că "Israelul și-ar putea permite să se retragă temporar de pe coridorul Philadelphia pentru a permite prima fază a acordului privind ostaticii. Probleme precum viitorul Coridorului Philadelphia și o încetare permanentă a focului ar fi negociate simultan".

"Cât timp va putea rezista Netanyahu așa"?

"Cât timp va reuși Benjamin Netanyahu, renegat de o parte a populației sale și de conducerea politică, militară și de securitate, să reziste așa?", se întreabă "L’Orient-Le Jour".

Cotidianul libanez amintește că premierul israelian se confruntă și cu presiuni crescute din partea aliatului său american. Luni, președintele democrat Joe Biden a declarat în timpul unei conferințe de presă că Netanyahu nu a făcut suficient pentru a ajunge la un acord pentru eliberarea ostaticilor.

Un înalt oficial al administrației, vorbind sub condiția anonimatului, a declarat pentru "Washington Post" că președintele american și vicepreședinta Kamala Harris s-au întâlnit, imediat după conferința de presă, cu negociatorii americani care lucrează la eliberarea captivilor pentru a "discuta despre o propunere finală, 'de acceptat sau de lăsat' pe care Statele Unite, Qatarul și Egiptul intenționează s-o prezinte Israelului și Hamas, eventual încă săptămâna aceasta".

Marea Britanie, la rândul său, a anunțat luni că va suspenda aproximativ treizeci de licențe de export de arme către statul israelian dintr-un total de 350, invocând un "risc" ca acestea să fie folosite cu încălcarea dreptului internațional în Gaza, relatează BBC.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA