Trecem acum printr-un val canicular, un val canicular tropical. Dar și un val de căldură în zona temperată, precum și altul în regiunea arctică, cu temperaturi apropiate de 32 de grade în nordul Norvegiei. Mega-seceta din vestul SUA a redus Lacul Mead la o mică parte din fosta lui întindere, amenințând acum să-l transforme într-un „bazin mort” care nu mai poate furniza apă marilor orașe. Schimbarea climei produce deja pagube imense și e probabil doar o chestiune de timp până vom vedea catastrofe gigantice soldate cu mii de morți, scrie Paul Krugman în New York Times.

Iar majoritatea republicană din Curtea Supremă tocmai a votat îngrădirea capacității administrației Biden de a face orice în privința ei.

E grăitor pentru starea politicii americane faptul că mai mulți experți de mediu pe care-i urmăresc au fost de fapt ușurați de decizie, care a fost mai puțin gravă decât se temeau ei și i-a lăsat totuși administrației câteva căi potențiale pentru acțiune climatică. Dat fiind unde am ajuns, presupun că deciziile obiectiv rele trebuie evaluate în context.

Și nu știu cât de relevant este, dar suspectez că cel puțin unii dintre judecătorii republicani au înțeles enormitatea demersului lor și au încercat să facă cât mai puțin cu putință, păstrându-și concomitent loialitatea față de partid.

Pentru că loialitatea față de partid este, firește, tot ceea ce contează. Oricine consideră că seria recentă de decizii senzaționale ale Curții reflectă vreo teorie juridică consecventă este în mod deliberat naiv: e limpede că modul în care interpretează legea această Curte e aproape complet determinat de servirea intereselor republicane. Dacă statele vor să interzică avortul, atunci da, e prerogativa lor. Dacă New York are o lege care restricționează portul ascuns de arme de foc, atunci da, e anticonstituțională.

Iar politicianismul e problema principală a politicii climatice. Da, Joe Manchin [considerat cel mai conservator democrat din Senat - n.trad.] obstrucționează programul climatic al lui Biden. Dar dacă ar fi existat fie și numai o mână de senatori republicani dispuși să susțină măsuri climatice, atunci Manchin nu ar mai fi contat, și nici Curtea Supremă: legislația ordinară poate reglementa limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră și poate institui subvenții, poate chiar și să impună impozite, pentru stimularea tranziției la o economie verde. Astfel că în cele din urmă paralizia noastră în fața apocalipsului care se prefigurează tot mai limpede se datorează opoziției intransigente a GOP [Partidul Republican] față de orice fel de măsură.

Întrebarea e, cum a ajuns să devină o dogmă principală a GOP lăsarea planetei să ardă?

Nu a fost dintotdeauna așa. Agenția de Protecție a Mediului, a cărei libertate de acțiune Curtea tocmai a început s-o îngrădească, a fost înființată de nimeni altul decât Richard Nixon [republican - n.trad.]. Nu mai demult de 2008, John McCain a candidat la președinție din partea GOP cu promisiunea de a impune un sistem de plafonare și tranzacționare a emisiilor.

De asemenea, pozițiile GOP în privința mediului sunt complet diferite de cele ale partidelor conservatoare consacrate din alte țări occidentale. Un studiu - vechi de câțiva ani, dar nu cred că datele fundamentale s-au schimbat - a constatat că o majoritate a partidelor conservatoare susțin politici climatice și că GOP „este o anomalie prin aceea că neagă schimbarea climatică antropogenă”. Și, da, GOP încă mai neagă schimbarea climei; chiar dacă mai admite uneori că schimbarea climei e reală, el insistă concomitent că nu se poate face nimic împotriva ei și revine la negare ori de câte ori vine un val de frig.

Cum se explică poziționarea aparte a GOP în privința climei?

Răspunsul instinctiv este „urmărește banii”: în ciclul electoral din 2020 industria petrolului și gazelor și-a direcționat 84% din donații către GOP; în ce privește extracția cărbunelui, cifra a fost de 96%.

Dar suspectez că banii nu reprezintă decât o parte a poveștii. De fapt, relația de cauzalitate ar putea fi răsturnată, cu sectorul combustibililor fosili sprijinind GOP pentru că din capul locului e anti-ecologist, iar nu invers.

Scepticismul meu referitor la o poveste simplă de tipul „urmează banii” se bazează pe două observații. Una este aceea că republicanii au adoptat poziții anti-știință și în alte domenii, cum ar fi vaccinarea pentru Covid-19, unde considerațiile financiare sunt mai puțin evidente: din câte știu eu, coronavirusul nu e o sursă majoră de contribuții pentru campaniile electorale.

A doua este că, deși poziția GOP e atipică în raport cu partidele conservatoare „normale”, ea este de fapt tipică pentru partidele populiste de extrema dreaptă. (Paranteză: urăsc să folosesc cuvântul „populist” aici, fiindcă GOP nu denotă înclinații spre politici care să ajute efectiv muncitorii. Dar presupun că n-am încotro.)

Cu alte cuvinte, politica măsurilor climatice aduce mult cu politica guvernelor autoritare în privința drepturilor minorităților: GOP se aseamănă mai mult cu Fidesz din Ungaria ori cu Lege și Justiție din Polonia, mai degrabă decât cu partidele de centru-dreapta numite conservatoare în alte țări.

Dar de ce, mai exact, sunt partidele autoritare de dreapta anti-ecologiste?

Aceasta e o discuție pentru o altă zi. Ce e important chiar acum este că SUA sunt unica țară importantă în care un partid autoritar de dreapta - care a pierdut votul popular la șapte din ultimele opt alegeri prezidențiale, dar controlează totuși Curtea Supremă - are capacitatea de a bloca măsurile ce pot preveni catastrofa climatică.

Sursa: RADOR