"Înțepături" franco-americane la NATO. Macron vrea dialog strategic cu Rusia
Prima zi a summitului aniversar al NATO a fost "dedicată" unor întâlniri bilaterale și declarații care nu au detensionat relațiile dintre aliați. Principalele concluzii vor veni după a doua zi a reuniunii de la Londra.
Liderii NATO vor aborda chestiunea noilor amenințări pentru alianța militară, iar declarația finală va reconfirma angajamentul tuturor pentru apărarea comună-reciprocă și, pentru prima dată, va fi menționată forța militară în creștere a Chinei.
Influența tot mai mare a Beijingului oferă "oportunități", dar și "provocări", se va preciza în draftul declarației finale consultat de EurActiv.com. NATO nu va cataloga China drept un "nou adversar", a afirmat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
Întrebarea cea mai importantă este dacă NATO va reuși să găsească o abordare comună în privința mai multor chestiuni politice. Până acum atmosfera de sărbătoare la 70 de ani de la înființarea Alianței nu prea s-a făcut simțită în prima zi, nici măcar la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham.
În centrul atenției au fost Donald Trump și Emmanuel Macron, iar întrevederea dintre ei nu a clarificat o serie de aspecte care au tulburat apele în interiorul Alianței.
Emmanuel Macron și-a menținut opinia care i-a iritat pe aliați, potrivit căreia NATO se află ''moarte cerebrală'', în timp ce Donald Trump a recunoscut ''mica dispută'' franco-americană.
În cadrul întrevederii, președintele american a insistat din nou ca aliații să aloce mai multe fonduri pentru apărare, anunțând că va aborda acest subiect și cu cancelarul german, Angela Merkel. De cealaltă parte, președintele francez a declarat că discuțiile nu trebuie să se rezume la bani, ci e nevoie și de o ''strategie clară'' asupra a ceea ce trebuie să fie NATO.
Pe lângă neînțelegerile din interiorul Alianței, un alt subiect de dispută între Paris și Washington este taxarea giganților internetului. Cei doi șefi de stat și-au exprimat optimismul, apreciind că acest conflict comercial poate fi soluționat.
Macron și apropierea de Rusia
Spre nemulțumirea aliaților de pe flancul estic al NATO, președintele francez a dat din nou semnale privind dorința sa de apropiere de Rusia prin apelul la un dialog strategic cu Moscova. "Nu trebuie să arătăm nicio naivitate față de Rusia, dar nu cred că status quo-ul este cea mai bună soluție", a spus Macron, condiționând dialogul de progrese în conflictul dintre Moscova și Kiev.
Totodată, el a pledat pentru un nou tratat privind forțele nucleare intermediare, lucru cu care a fost de acord și Trump: "Am pus capăt Tratatului INF pentru că cealaltă parte (Rusia) nu l-a respectat, dar ea vrea să încheie un tratat, la fel și noi". Liderul de la Casa Albă e optimist și în privința realizării de progrese în reglementarea conflictului dintre Rusia și Ucraina.
Turcia și lupta contra ISIS
Emmanuel Macron, cancelarul german, Angela Merkel, și premierul britanic, Boris Johnson, au avut o întrevedere aproape o oră cu un alt aliat ce a creat numai probleme în ultimul timp: președintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Caracterizată drept "utilă", întrevederea nu a înlăturat totuși "toate ambiguitățile", după cum a precizat președintele francez. Și Angela Merkel a fost de părere că reuniunea - dedicată în special dosarului sirian - a fost "substanțială" și că o alta în acest format ar putea avea loc în febuarie anul viitor.
Emmanuel Macron a subliniat că toți patru au fost de acord că prioritatea este lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic și a terorismului din Orientul Mijlociu. De asemenea, ei au exprimat păreri apropiate privind dosarul refugiaților din Turcia și necesitatea găsirii unei soluții politice la conflictul din Siria. Au rămas însă multe de clarificat, a spus președintele francez, criticat dur de Erdogan după declarația privind "moartea cerebrală" a NATO.
Afectate de apropierea Turciei de Rusia, relațiile dintre Ankara și ceilalți aliați s-au tensionat și mai mult după lansarea ofensivei turce în nordul Siriei împotriva milițiilor kurde, aliat-cheie în lupta împotriva ISIS.
Comentarii