Tony Blair, care a împlinit 70 de ani, a părăsit guvernul dezamăgit după ce a oferit sprijin necondiționat războiului din Irak, dar 15 ani mai târziu intră din nou în politica britanică. El a rămas în amintire mai mult pentru succesele sale în perioada celor trei mandate laburiste consecutive decât pentru greșelile sale. Toată mass-media internațională a evidențiat această "revenire", care are loc într-un moment în care Partidul Laburist are șanse întemeiate să câștige următoarele alegeri la sfârșitul lui 2024 sau începutul lui 2025, comentează El Periodico.

Revenirea lui Blair confirmă schimbările care au avut loc în Partidul Laburist de când noul lider Keir Starmer, aparținând aripii moderate, l-a înlocuit pe Jeremy Corbyn, un campion al celor mai de stânga poziții care au condus partidul la înfrângeri electorale succesive. Incapacitatea lui Corbyn de a articula o alternativă la conservatori explică parțial renașterea unei figuri a politicii britanice care, până de curând, ridica suspiciuni pentru mulți britanici.

Nu numai pentru sprijinul său pentru războiul din Irak, urmat de cel mai brutal atac al Al Qaeda din Regatul Unit, soldat cu 52 de morți, ci și din cauza angajamentelor întunecate pe care și le-a asumat de atunci, în activitatea sa privată, cu țări care încalcă drepturile omului. Lucrurile s-au schimbat atât de mult în Marea Britanie, după eșecul Brexit și incapacitatea politică a conservatorilor, încât până și Institutul Tony Blair pentru Schimbarea Globală apare astăzi în fața opiniei publice ca o rezervă de experți care pot ajuta la scoaterea  țării din criză, dacă Starmer va veni la guvernare.

Întunecată până la sfârșitul mandatului, biografia lui Blair ca prim-ministru are succese deosebit de relevante în situația din Marea Britanie, după Brexit. Pentru început, el s-a definit întotdeauna ca un "europenist pasionat" și această condiție contrastează cu populismul antieuropean al lui Boris Johnson, care a dus țara în actuala situație.

De asemenea, face posibil să se creadă, dacă influența sa este confirmată, că laburismul nu va reveni asupra ambiguităților lui Corbyn în probleme internaționale. Într-un context dificil precum cel actual, un politician precum Blair, care a condus negocierea conflictului din Irlanda și a participat activ la politica europeană, este o garanție pentru mulți britanici. Nimeni nu și-l imaginează astăzi repetând scene precum cea din Azore alături de George Bush și José María Aznar.

De când s-a convertit la catolicism, Blair pare să fie într-o poziție mai umilă pentru moment decât cea de la scurt timp după ce a ajuns pentru prima dată pe Downing Street, în 1997. Curând a început să teoretizeze sfârșitul necesar al laburismului tradițional în beneficiul unui Nou Laburism, un fel de Partid Democrat cu spectru larg pe cât de sugestiv, pe atât de greu de implementat având în vedere ponderea tradițiilor politice din Marea Britanie.

În recentele sale apariții publice, Tony Blair nu a susținut nicio revoluție ideologică, ci mai degrabă sprijinul pentru pozițiile moderate întruchipate de Starmer și care explică ascensiunea Partidului Laburist în sondaje.

Mai este vreme pentru alegeri, iar personalitatea unică a lui Tony Blair i-a determinat pe unii comentatori să vadă această atitudine reținută ca pe o stratagemă pe care ar putea-o abandona pentru a încerca nu doar să revină, ci să iasă în prim-plan. Pentru aceasta, are institutul său puternic și o imagine de politician născut să elaboreze narațiuni inovatoare.

Dificultățile prin care trece social-democrația din Europa pot juca în favoarea sa, încercând să se prezinte din nou drept liderul unei reînnoiri a stângii de tip moderat, departe de pozițiile întruchipate de Pedro Sánchez.

Sursa: RADOR