Învestit cu o „misiune divină”, Vladimir Putin vrea să-și întărească armata

Întărit de reorientarea lui Donald Trump, Vladimir Putin și-a exprimat duminică dorința de a-și întări armata. La trei ani de la invadarea Ucrainei, liderul de la Kremlin a spus că el și armata sa au o „misiune” divină: „să apere Rusia”.
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat duminică, 23 februarie, că are dorința „neschimbată” de a-și consolida armata în fața „schimbărilor rapide” care au loc în lume, o modalitate, potrivit acestuia, de a garanta „suveranitatea prezentă și viitoare” a Rusiei, notează „France 24”.
Trupele sale au atacat Ucraina pe 24 februarie 2022, declanșând cel mai sângeros conflict armat din Europa de după al Doilea Război Mondial și provocând o ruptură cu blocul occidental.
„Astăzi, în contextul schimbărilor rapide din lume, strategia noastră de consolidare și dezvoltare a forțelor armate rămâne neschimbată”, a spus Vladimir Putin într-un discurs cu ocazia Zilei apărătorilor patriei în Rusia și în ajunul împlinirii a trei ani de la atacului rusesc împotriva Ucrainei.
„Vom continua să îmbunătățim capacitățile de luptă ale armatei și marinei, pregătirea lor pentru luptă ca o componentă esențială a securității Rusiei (și) o garanție a suveranității sale prezente și viitoare”, a spus el.
Aceste afirmații ale stăpânului Kremlinului vin în momentul unei apropieri accelerate de Statele Unite ale lui Donald Trump, cu care a vorbit timp de o oră și jumătate la telefon pe 12 ianuarie.
Soldații ruși din Ucraina apără „interesele naționale și viitorul Rusiei”
De atunci, primele discuții ruso-americane au avut loc în Arabia Saudită, Kremlinul asigurând că vrea să reia dialogul cu Washingtonul „privind toți parametrii”.
Vladimir Putin a declarat duminică că dorește să ofere forțelor sale armate „noi modele moderne” în materie de arme și echipamente. În noiembrie 2024, trupele sale au tras o rachetă hipersonică experimentală și necunoscută anterior, numită „Oreșnik”, împotriva Ucrainei.
În discursul său, președintele rus i-a „felicitat” și pe luptătorii care sunt angajați în Ucraina de trei ani, numindu-i „eroi” ai „marii noastre patrii”.
Kremlinul pretinde că se protejează împotriva amenințării NATO și împiedică extinderea organizației. „Astăzi, riscându-și viața și dând dovadă de curaj, își apără cu hotărâre țara natală, interesele naționale și viitorul Rusiei”, a spus Vladimir Putin.
Președintele rus cere capitularea Ucrainei, renunțarea acesteia la aderarea la NATO și asigurarea păstrării teritoriilor ucrainene pe care armata sa le ocupă, pentru a pune capăt conflictului. De asemenea, Kremlinul dorește o reorganizare cuprinzătoare a arhitecturii de securitate în Europa. Moscova a cerut de multă vreme retragerea forțelor NATO din Europa de Est.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii