Filantropul miliardar George Soros a fost multă vreme un personaj malefic pentru extrema dreaptă, însă acuzația lui Trump a stârnit un nou val de ură care i-a implicat și pe cei care fac fact-checking și care au respins teoriile despre acesta.

Omul de afaceri de origine evreiască este acuzat de Donald Trump și susținătorii săi că l-a influențat pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, care a dus la istorica acuzare a fostului președinte al Statelor Unite ale Americii pentru o plată de bani făcută unei actrițe porno, pentru a-i cumpăra tăcerea, notează AFP, preluată de EURACTIV.

Reacția împotriva lui Soros, o țintă pentru grupurile conservatoare care se opun cauzelor liberale pe care le finanțează el, e provocată de donațiile făcute către grupul de justiție penală "Color of Change", care l-a susținut pe Bragg pentru funcția de procuror districtual în anul 2021. 

Cu toate că nu există nicio dovadă a unei conexiuni directe, Trump a mers atât de departe, susținând că Bragg a fost "ales și finanțat de Soros". 

"Sprijinit de Soros", "finanțat de Soros" și "procurorul districtual al lui Soros", au devenit fraze vehiculate în cercurile republicane, perpetuând teoria conspirației care susține că Bragg ar fi acționat sub îndrumarea miliardarului.

Stând în fața tribunalului din Manhattan, unde i s-au prezentat lui Trump acuzațiile, un protestatar a ținut un banner care spunea: "Caută pe Google! George Soros finanțează procurori din SUA". 

Michael Vachon, un purtător de cuvânt pentru Soros, a susținut că miliardarul "nu s-a întâlnit, nu a vorbit și nici nu a comunicat în vreun fel cu Alan Bragg". 

"Mulți din dreapta încearcă să mute atenția de la acuzat la acuzator, Bragg", a declarat Vachon pentru AFP.

"Din cauza sprijinului bine mediatizat al lui George Soros pentru procurorii reformatori, republicanii susțin că George Soros este în spatele tuturor. Mai multe articole din mass-media mainstream au dezmințit acest lucru, dar ele persistă".

"Elita globală malefică"

Teoreticienii conspiraționiști care îl demonizează pe Soros, un om care a supraviețuit ocupației naziste din Ungaria, au căutat să promoveze ideea că el este un evreu care se află în spatele unor acțiuni care au ca scop promovarea agendei liberale.

"Teoriile conspirației sunt de obicei construite în jurul ideii că există forțe puternice în afara controlului nostru, în numele elitei globale care ține adevărul departe de oamenii obișnuiți", a declarat Joshua Tucker, co-director al Centrului de Social Media și Politică al Universității din New York, pentru AFP.

"În acest caz, Soros reprezintă elita globală malefică".

Atacurile, spun observatorii, se remarcă prin antisemitism.

"Partidul Republican...recurge încă o dată la teoriile conspirației antisemite despre George Soros", a scris J Street pe Twitter.

"Pe cât este de obositor, pe atât este de periculos".

Nu a fost prima dată când Soros — care a făcut și-a făcut averea în lumea cu miză mare a finanțelor și este cunoscut ca "omul care a spart Banca Angliei" în 1992, când a s-a îmbogățit pariind împotriva lirei sterline britanice — a fost ținta unor teorii ale conspirației exagerate. 

Influențatorii de extremă dreaptă susțin că el a finanțat "marea înlocuire" a americanilor albi cu imigranți și oameni de culoare.

În întreaga lume, de la Europa Centrală până în Asia de Est, Soros a fost acuzat de stârnirea imigrației, susținerea loviturilor de stat, sponsorizarea protestelor și încercarea de a impune agenda multiculturală.

În ultimii ani, prim-ministrul ungar Viktor Orban, un militant al anti-migrației, l-a acuzat pe Soros că orchestrează criza migrației din Europa. Deși Soros a alocat miliarde pentru fostele state satelit sovietice pentru a promova drepturile omului, Rusia l-a acuzat de instigarea revoltelor violente în regiune. 

Hărțuirea

Tucker a susținut că aparent, prezentarea faptelor logice nu a făcut nicio diferență în "gândirea conspiraționistă".

Mai mulți fact-check-eri americani, care spun că atenția concentrată pe Soros în perioada anterioară și următoare a acuzării lui Trump este greșită, s-au confruntat ei înșiși cu hărțuire și trolling online.

"Adepții teoriilor conspirației nu doar că impun o anumită narativă, dar ei, de asemenea, atacă și credibilitatea verificatorilor de informații care pun la îndoială afirmațiile lor", a spus Tucker.

În timp ce documentele federale arată că Soros a trimis un milion de dolari către "Color of Change", documentele oficiale arată că grupul - care susține că deciziile sale sunt independente de donatorii săi - a cheltuit mai puțin de jumătate din această sumă pentru a-l susține pe Bragg.

"Este o tactică comună a grupurilor care promovează ura să discrediteze, să hărțuiască și să reducă la tăcere persoanele care se ocupă de fact-checking", a spus Jay Van Bavel, profesor de psihologie la Universitatea din New York, care s-a confruntat cu trolling similar în trecut.

O astfel de "hărțuire este menită să-i discrediteze și să ajute la consolidarea dezinformării și a teoriilor conspirației”, a spus el pentru AFP.