Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, a anunțat luni Administrația Prezidențială.

”Am deosebita onoare și plăcerea de a vă adresa felicitările mele cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. România, în calitate de partener strategic de încredere al Statelor Unite, rămâne ferm angajată să continue promovarea obiectivelor noastre comune de securitate strategică, apărare și economice. Mandatul dumneavoastră de președinte al Statelor Unite ale Americii va marca, cu siguranță, consolidarea în continuare a cooperării deja excelente dintre România și Statele Unite, la care ați avut deja o contribuție substanțială, în calitate de vicepreședinte”, i-a transmis președintele Klaus Iohannis președintelui ales al SUA, Joe Biden.

Șeful statului a amintit vizita pe care Biden a făcut-o în România, în anul 2014, în calitate de vicepreședinte în Administrația Obama, precum și de sprijinul personal pe care l-a acordat în mod constant României.

”Aștept cu interes celebrarea, în 2021, a 10 ani de la Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și Statele Unite ale Americii, adoptată în timpul mandatului dumneavoastră de vicepreședinte. România și Statele Unite împărtășesc valorile democrației, drepturilor omului, bunei guvernări și statului de drept, Parteneriatul nostru Strategic contribuind decisiv la transformarea democratică a țării mele. România este ferm alături de Statele Unite pentru a face față provocărilor actuale, de la sănătate la economie și schimbări climatice, și de la securitate la drepturile omului, scopul nostru fiind asigurarea unui viitor mai bun pentru popoarele noastre”, se mai arată în mesaj.

Klaus Iohannis îl asigură pe președintele american ales, că, în calitate de partener strategic al Statelor Unite și aliat în cadrul NATO, România ”rămâne angajată să își aducă aportul în ceea ce privește cheltuielile de apărare (burden sharing) și să contribuie în continuare la securitatea, prosperitatea și reziliența comunității globale a democrațiilor”.

Președintele îi urează mult succes în preluarea mandatului președinte al Statelor Unite ale Americii ”în acest context complex” și îi transmite că așteaptă cu interes să lucreze împreună în scopul promovării obiectivelor comune.

Joe Biden: E timpul să vindecăm America

Mai mult pe EurActiv »