Președinția lui Joe Biden și-a început declinul în momentul în care a abandonat Afganistanul în mâinile talibanilor. Descurajarea Americii s-a prăbușit, iar inamicii ei au sesizat momentul propice pentru a lovi: în Ucraina și în Orientul Mijlociu [invadarea Israelului pe 7 octombrie 2023 de către teroriștii palestinieni Hamas, manevrați de la Teheran - n.trad.]. Donald Trump are acum ocazia de a răsturna moștenirea afgană a lui Biden și de a restabili descurajarea prin ajutarea Israelul să distrugă programul nuclear iranian.

Aceasta este miza strategică pe care o are de contemplat președintele american acum, când trebuie să decidă dacă va ajuta Israelul la bombardarea siturilor nucleare ale Iranului. Conducerea iraniană acceptă că va pierde războiul, dar speră totuși să-și salveze programul nuclear, dacă Trump îi va sări involuntar în ajutor mizând pe diplomație - ceea ce ar însemna o tergiversare care lucrează în favoarea Teheranului.

Și totuși, după cum Trump a și spus-o în nenumărate rânduri, Iranul poate opri în orice clipă atacul Israelului prin acceptarea demantelării programului său nuclear. Destructurarea capacității de îmbogățire a uraniului - sub supraveghere internațională -, distrugerea centrifugelor și permiterea accesului deplin al inspectorilor pe viitor. Refuzul Iranului de a face aceste lucruri, chiar și cu riscul de a-și pierde o mare parte din puterea militară convențională și din conducerea militară, ne demonstrează că regimul își dorește arma nucleară mai mult decât își dorește pacea.

Întreaga lume privește atentă cum va reacționa Trump, dar mai cu seamă o fac tartorii de la Moscova și Beijing. Va ajuta el un aliat apropiat să elimine o amenințare globală la adresa păcii, scoțând totodată din joc un membru al axei adversarilor Americii? Sau, din contră, va pleca urechea la vocile conciliatoriștilor americani de stânga și de dreapta care se tem de orice utilizare a forței mai mult decât se tem de un regim extremist înarmat nuclear?

Unii vin cu argumentul că, din moment ce Israelul se descurcă deja foarte bine, nu mai e cazul ca și SUA să intre în luptă. Dar, oricât de capabil și creativ ar fi Israelul, el nu deține puterea de foc necesară pentru a distruge toate siturile nucleare iraniene pe calea aerului. Agenția nucleară a ONU afirmă că Israelul a avariat grav uzina subterană de îmbogățire a uraniului de la Natanz. Ceea ce înseamnă că încă mai rămâne uzina de la Fordow, îngropată sub un munte. Pentru distrugerea uzinei de îmbogățire de la Fordow sunt necesare bombe cu penetrare profundă și bombardierele capabile să le lanseze, ambele deținute doar de SUA.

Alții se tem că ajutarea Israelului va duce la represalii iraniene contra trupelor americane, de unde ar rezulta extinderea războiului. Însă acesta e fix lucrul pe care Iranul a amenințat că-l va face în cazul unui atac israelian - și deocamdată s-a dovedit a fi o amenințare găunoasă. Iranul e conștient că astfel de represalii ar invita din partea Americii un răspuns mult mai teribil decât bombardarea siturilor nucleare.

Izolaționiștii afirmă că bombardarea Iranului ar echivala practic cu un nou exercițiu de nation-building [răsturnarea regimului și construcția unei democrații, cum susțineau că fac guvernele Bush și Blair în Irak și Afganistan - n.trad.], însă nimeni nu a pomenit nimic de trimiterea de trupe americane la sol. Din contră, dacă America nu va bombarda Fordow, o incursiune terestră israeliană devine mai probabilă. Distrugerea siturilor nucleare din aer ar pune capăt războiului mai rapid - și cu mai puține pierderi de vieți din ambele tabere.

Precedentul Biden e deosebit de instructiv aici, și nu doar din perspectiva Afganistanului. După ce Rusia invadase Ucraina și teroriștii Houthi controlați de Iran se apucaseră să lovească nave americane în Marea Roșie, strategii lui Biden se fereau de o ripostă în forță din cauză că le era frică de „escaladare”. Ce a însemnat în practică acest lucru e că Rusia și Iranul erau cele care controlau și momentul și modalitatea escaladărilor. E imposibil ca Trump să fie dispus să se bage de unul singur într-o asemenea capcană.

Iranul sau marionetele lui ar putea dezlănțui terorismul împotriva americanilor - ceea ce n-ar fi însă nici o noutate. O fac deja de multe decenii, de la atentatele cu bombă din 1983 de la cazarma pușcașilor marini din Liban și din 1996 de la Turnurile Khobar din Arabia Saudită. Singura dată când Iranul s-a abținut de la terorism împotriva Americii în ultimii 25 de ani a fost în cursul invaziei americane din Irak care l-a răsturnat pe Saddam Hussein. Fiindcă clericii de le Teheran se temeau atunci că ei erau următorii pe listă.

Toate acestea înseamnă că actualul moment e unul crucial din perspectiva descurajării pentru noua administrație Trump, cât și pentru Israel. Lumea obișnuiește să-l măsoare din cap până-n picioare pe fiecare nou președinte - chiar și pe unul ca Trump, care a mai servit o dată. În campania electorală el s-a recomandat drept pacifist, iar adversarii Americii așteaptă să vadă ce înseamnă acest lucru: cum va reacționa el la presiune și la amenințări strategice?

Dacă SUA nu-și vor ajuta unul dintre cei mai puternici și mai loiali aliați să-și termine treaba începută, eliminând amenințarea nucleară iraniană într-un spațiu aerian necontestat, mesajul pe care-l va percepe China e acela că nu există nici cea mai mică șansă ca America să apere Taiwanul. Toată lumea o va vedea cu ochiul liber: de la comisarii Kremlinului și până la nomenclaturiștii comuniști de la Beidaihe [un soi de Riviera chineză - n.trad.].

Dar dacă Trump va ajuta Israelul să-și implementeze propriile linii roșii împotriva programului nuclear al Iranului, atunci el va putea transmite mesajul că descurajarea americană înseamnă din nou ceva. Fiascoul afgan și celelalte eșecuri ale perioadei Biden vor rămâne tot mai departe în urmă, în oglinda retrovizoare a istoriei.

Sursa: Rador Radio România