Organizația teroristă Statul Islamic își consolidează puterea în Libia. Franța avertizează: luptătorii avansează din zonele de coastă către interiorul țării, cu scopul de a prelua controlul asupra câmpurilor petrolifere.

De ani de zile, ISIS obține bani frumoși din contrabanda cu petrol. Până acum, petrolul era procurat din Siria, unde organizația controlează mare parte din câmpurile petrolifere, și, într-o măsură mai mică, din Irak. În prezent, potrivit francezilor, jihadiștii încearcă să controleze operațiunile de extracție a petrolului din Libia.

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a declarat, luni, la postul de radio RTL, că militanții jihadiști înaintează în direcția principalelor zăcăminte din țară, după și-au stabilit baza din această țară în portul Sirte, de pe coastă mediteraneană, unde dețin controlul asupra unei fâșii de 250 de kilometri, relatează Spiegel Online.

"Au început însă să pătrundă în interior și să încerce să obțină acces la puțurile de petrol și la rezerve de petrol", a avertizat ministrul Apărării. Franța a tras un semnal de alarmă de vreo câteva săptămâni privind influența tot mai mare pe care o dobândește ISIS în Libia și a efectuat în ultimul timp zboruri de recunoaștere în spațiul aerian libian.

ISIS a preluat controlul asupra portului Sirte, orașul natal al fostului dictator Muammar Ghaddafi, în iunie. 

În acest timp, comunitatea internațională face eforturi pentru a convinge numeroasele partide rivale să semneze o încetare a focului și să formeze un guvern de uniune națională. Miercuri ar urma să fie semnat un acord de pace mediat de Națiunile Unite.

De la căderea fostului dictator, în 2011, în Libia domnește haosul. Numeroase grupări se luptă între ele, existând două parlamente și două guverne rivale. O situație propice pentru extinderea influenței ISIS.