Parlamentul israelian a adoptat luni legea privind restructurarea puterii judecătorești prin restrângerea atribuțiilor Curții Supreme. Un fost șef al Mosadd cere dialog și oprirea procesului legislativ.

Legea a fost adoptată cu 64 de voturi "pentru" din 120.

Ea face parte dintr-un pachet mai amplu, criticat pentru pericolul de subminare a democrației și contestat de câteva luni prin manifestații de stradă. Reforma sistemului judiciar promovată insistent de guvernul israelian, unul dintre cele mai de dreapta din istoria țării, urmărește să crească puterea reprezentanților aleși asupra celei a magistraților.

Această restructurare periclitează deopotrivă unitatea internă a Israelului și forțele lui de securitate, astfel că e nevoie să ajungem prin dialog la un consens larg pentru a conserva rezistența țării, comentează Yossi Cohen, fost director al Mossad, în publicația Ynet News.

Israelul a fost înființat cu exact 75 de ani în urmă pe baza înțelegerii strategice cum că fiecare evreu din lume și evreii care se aflau deja în Israel trebuie să înființeze un stat evreiesc și democratic care să fie al nostru.

În decursul anilor trecuți de atunci ne-am confruntat cu dezacorduri, cu crize naționale și interne, cu dispute și cu conflicte, dar întotdeauna am știut că Israelul e mai presus de orice neînțelegeri am putea avea și am acționat în consecință.

Ne-am certat pe chestiuni fundamentale, esențiale pentru noi toți. Uneori am ajuns la înțelegeri, alteori am rămas despărțiți fiecare pe poziția lui, dar mereu am păstrat securitatea Israelului și propria noastră unitate ca popor în afara dezacordurilor noastre.

Așa cum înțeleg eu istoria Poporului Evreu și fiind familiarizat cu toate elementele care se combină pentru a face din noi o națiune, existența Israelului depinde de înțelegerea noastră reciprocă, de unitatea noastră și de pacea dintre noi.

După cum știu toți israelienii, Iranul reprezintă acum o amenințare crucială la adresa securității noastre. Gărzile Revoluționare Iraniene sunt prezente și active în mai multe părți ale Orientului Mijlociu, inclusiv în Irak, Siria și Liban, iar Teheranul își folosește interpușii pentru a executa atentate teroriste împotriva israelienilor și evreilor peste tot în lume, continuând să-i înarmeze cu armament avansat, ceea ce ne periclitează și mai mult securitatea.

Până acum, în ciuda opiniilor contradictorii ale demnitarilor din sfera securității cu privire la replica de dat Iranului pe scena internațională, în regiune și chiar pe teritoriul lui, discuțiile dintre noi au fost sincere și responsabile, urmărind să se ajungă la decizii acceptabile pentru noi toți, luate pe baza preocupării pentru securitatea Israelului, care se bazează extrem de mult pe unitatea noastră națională.

Ultimele câteva luni au fost dificile pentru mine pe plan personal, într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit în cei 42 de ani pe care i-am petrecut în slujba securității Israelului, începând cu serviciul meu în armată, în calitate de soldat și de comandant de unitate combatantă, iar ulterior în diversele funcții pe care le-am deținut în cadrul Mossadului înainte de a-i deveni șef și, în fine, în calitate de șef al Consiliului de Securitate Națională al Israelului.

În consecință, am lucrat în ultima vreme cât de bine m-am priceput pentru a împăca oameni cu opinii diverse dar cu dorința împărtășită de a dialoga, dar din păcate eforturile mele și eforturile altora au eșuat.

Sunt covârșit de sentimentul de responsabilitate națională care derivă din calitățile mele de fiu al națiunii, de cetățean al statului și de vechi slujitor al securității lui. După ce mi-am investit zilele și nopțile ultimelor patru decenii în consolidarea securității Israelului, scriu aceste cuvinte cu inima îndurerată și dintr-o îngrijorare reală. Văd că disputele și neînțelegerile, chiar dacă justificate și legitime, periclitează pe termen imediat securitatea și rezistența națională ale Israelului.

Fac apel la toți cei care servesc în organizațiile de securitate ale Israelului, rezerviști și voluntari deopotrivă, să nu implice în dispută armata și forțele de securitate. Într-un moment în care amenințarea iraniană planează asupra noastră pe multiple fronturi trebuie să ne asigurăm că securitatea Israelului rămâne neatinsă.

Prin urmare, în calitate de israelian de a noua generație, de nepot și fiu de veterani ai luptei pentru construcția acestei țări, și în calitatea cuiva care e inspirat de credința evreiască și care susține un Israel evreiesc și democratic, cer să fie oprit imediat procesul legislativ și să se treacă la dialog.

Sursa: RADOR