În a doua zi a ofensivei sale "preventive" contra Jihadului islamic din Fâșia Gaza, armata israeliană a afirmat că a "neutralizat" toți liderii grupării înarmate.De partea palestiniană, raidurile Tsahalului au făcut 24 de morți, din care șase copii.

În două zile, armata israeliană i-a eliminat pe principalii doi șefi ai Jihadului islamic din Gaza. Moartea lui Khalid Mansour, care conducea gruparea înarmată în partea de sud a teritoriului, a fost anunțată sâmbăta seara, la 24 de ore după cea a lui Tayssir Al-Jarabi, omologul lui din nord, scrie Courrier International.

De la lansarea, vineri, a operațiunii Zori de Zi, Tsahalul afirmă că a ucis 15 combatanți ai Jihadului islamic și a făcut 19 arestări. "Israelul a ucis toată înalta conducere" a organizației armate, a rezumat sâmbătă generalul israelian Oded Basiok, citat de "The Times of Israel".

Cea mai dură confruntare între statul evreu și grupările înarmate din Gaza din ultimele 15 luni a fost declanșată "preventiv" de Israel, care  se teme de represalii ale Jihadului islamic după arestarea pe 1 august a unuia din șefii săi în Cisiordania. 

Nu se întrevede o încetare a focului 

Raidurile israeliene au lovit de asemenea "circa 30 de instalații ale Jihadului, printre care două depozite de arme și șase locații de producție de rachete", precizează BBC. Riposta organizației a fost imediată și, de vineri, peste 400 de proiectile - rachete și obuze de mortiere - au fost lansate din Gaza, făcând doi răniți de partea israeliană.

Bilanțul este mai greu de partea palestiniană. Potrivit Ministerului sănătății palestinian, 24 de persoane au murit în Gaza de la începerea loviturilor, din care șase copii. Milițiile islamiste au acuzat Israelul că a ucis șase civili - din care patru copii - în tabăra de refugiați de la Jabalia, dar Tsahalul "a negat orioce intervenție în zonă și a atribuit explozia căderii unei rachete defecte a Jihadului islamic", potrivit "El País".

ONU și Egiptul, mediator istoric între Israel și grupările armate, au lansat o ofensivă diplomatică pentru a facilita o apropiere între beligeranți, dar "nicio încetare a focului" nu este la ordinea zilei, remarcă "New York Times". Israelul a confirmat că nu se desfășoară nicio negociere cu Jihadul islamic pe o eventuală oprire a ostilităților și că armata sa se pregătește de "o săptămână" de raiduri asupra Gaza. 

Hamas în retragere 

"Ha’Aretz" vrea să creadă că această bruscă reizbucnire a tensiunii nu va degenera în război total. "Deocamdată, ostilitățile nu au depășit frontierele Gaza și cea mai mare grupare înarmată palestiniană, Hamas, nu s-a alăturat" ripostei Jihadului islamic, remarcă cotidianul israelian.

Dar pentru locuitorii din Gaza, ascunși în case până la noi ordine, aceste noi confruntări îndepărtează și mai mult perspectiva unei reconstrucții și unei ameliorări economice, după ani de blocadă și războaie.

Sâmbătă, singura centrală electrică din Fâșia Gaza "a trebuit să se închidă, din lipsă de carburant", la cinci zile după închiderea de către Israel a drumurilor și trecerilor de frontieră cu teritoriul, împiedicând orice tranzit de mărfuri, subliniază Al-Jazeera. Furnizarea de electricitate  ar urma să nu mai fie asigurată decât patru ore pe zi, adaugă postul din Qatar.

Sursa: RADOR