„Israelul nu are de ales și are tot dreptul să lovească Libanul”, a tunat vineri Benjamin Netanyahu de pe podiumul Adunării Generale a ONU. La mai puțin de o oră, aproximativ optzeci de bombe au distrus sediul Hezbollah-ului din Beirut.

Șeicul Hassan Nasrallah, care se afla în interiorul clădirii, a fost ucis. „Momentul” operațiunii – cea mai mare realizată de Israel în unsprezece luni de conflict – poate fi o coincidență. Surse din cabinetul de război de la Tel Aviv susțin că premierul a încercat să amâne atacul până la întoarcerea sa de la New York. Unda verde ar fi fost dată în ultimul moment, în urma apariției „unei oportunități”.

În orice caz, coincidența dintre raidul de la Dahieh și intervenția la ONU a străpuns vălul care acoperă drama în care este cufundată comunitatea internațională. Dacă pentru Netanyahu raidul a constituit un „punct de cotitură istoric”, majoritatea liderilor mondiali – SUA în primul rând – nu vor o deflagrație de mare amploare în Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, par incapabili să o evite.

Problema a apărut cu forță în urmă cu doi ani și jumătate, odată cu invazia rusă a Ucrainei. Ziua de 7 octombrie și începutul unui nou capitol în disputa israeliano-palestiniană au făcut și mai evidentă criza multilateralismului. Până la epifania dramatică – intenționată sau nu – de vineri.

Relațiile dintre Tel Aviv și ONU - din al cărei plan de împărțire din 1947 s-a născut statul evreu - sunt tensionate de ceva timp, ca urmare a ocupării Cisiordaniei. Pe care deja în 2017, Netanyahu o definise drept „epiccentrul antisemitismului global”. Acum, însă, s-a mai făcut un pas. În dărâmăturile de la Dahieh, acuzația Națiunilor Unite de a fi „o mlaștină antisemită” a devenit tangibilă.

Purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hangari, insistă: Nasrallah și cercul său, în calitate de lideri ai unei organizații teroriste, „conform dreptului internațional sunt ținte legitime”. În același timp însă, Hezbollah este o ramură armată și un jucător politic cheie în Liban. O țară care nu are un guvern efectiv de ceva vreme. Și pe care ciocnirea dintre diferitele componente naționale a transformat-o într-un fel de pământ al nimănui.

Un haos, în care Hezbollah – și sponsorul său, Iran – și-au întins tentaculele. Bombardamentele masive asupra Beirutului și moartea lui Nasrallah sunt suficiente oare pentru a îi opri? Altfel spus: calea militară, de una singură, poate fi cea mai eficientă modalitate de rezolvare a disputelor politice? Organizația Națiunilor Unite a fost creată tocmai în conștientizarea, după cel de-al Doilea Război Mondial, contrariului. 

„Întrebarea nu este dacă Israelul are dreptul de a înfrunta amenințările care îi periclitează existența: desigur că are. Ideea, însă, este: care este cea mai bună modalitate de a atinge acest obiectiv?”, a spus secretarul de stat Antony Blinken care, în ultimele unsprezece luni, a făcut naveta, în zadar, între Washington și Tel Aviv pentru a-l convinge pe Netanyahu să negocieze situația din Gaza. Premierul nu a făcut nicio mențiune despre planul SUA de încetare a focului. Nici nu s-a întâlnit cu Blinken la New York.

Mai mult, cu douăzeci și patru de ore înainte de a ateriza în Statele Unite,  a anulat armistițiul cu Hezbollah pe care Washingtonul, principalul mediator, împreună cu Franța, îl considerase de la sine înțeles. În mai puțin de 48 de ore, speranța lui Biden de a părăsi Casa Albă cu o ultimă realizare internațională importantă s-a transformat în conștientizarea imposibilității de a evita escaladarea.

O lovitură dură care a sosit la mai puțin de o lună înainte de votul în care actualul deputat, Kamala Harris, va trebui să-l conteste pe Donald Trump cu al său slogan „America first”, negarea multilateralismului. În mod paradoxal, adversarul iranian s-a arătat a fi mai deschis la apelurile SUA de a „limita conflictul”. Cel puțin până acum.

Israelul urmărește să se alieze cu puterile sunite pentru a izola frontul șiit. Deja înainte de raid propunerea făcută de Netanyahu Riad-ului de a relansa acordul înghețat din 7 octombrie a rămas fără răspuns, întrucât delegația saudită abandonase Palatul ONU în semn de protest față de ofensiva asupra Libanului. Astfel, în lipsa unei politici multilaterale, riscă să se profileze logica sinistră prezentată de premier la ONU: „Dacă mă bombardezi, te bombardez”.

sursa: RADOR RADIO ROMANIA