Uniunea Europeană nu poate ajunge la o poziție comună privind criza din Venezuela. De vină ar fi guvernul populist de la Roma.

Germania și alte șapte state UE l-au recunoscut pe Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei. Dar nu există o poziție comună a Uniunii Europene în această chestiune, de vină fiind se pare Italia, notează Spiegel Online. De altfel, Roma nu a vrut să se alăture nici ultimatumului dat de UE lui Nicolás Maduro. După aceea, Italia ar fi blocat o poziţie comună a UE privind situaţia din Venezuela. În plus, Guvernul de la Roma refuză să-l recunoască pe liderul opoziției, Juan Guaidó, ca președinte de tranziție al țării din America de Sud, potrivit unor surse diplomatice de la Bruxelles, citate de Spiegel Online.

În lupta pentru putere din Venezuela, Guaidó s-a autoproclamat preşedinte pe 23 ianuarie, primind imediat sprijinul Washingtonului. Statele occidentale îl acuză pe Maduro de erodarea democrației în țara sa și de suprimarea opoziției.

La Bruxelles, deciziile în materie de politică externă trebuie luate în unanimitate. La reuniunea informală de joi şi vineri de la București, miniștrii de externe ai UE nu au reușit să convină asupra unei poziții comune cu privire la Venezuela. Rezistența față de recunoașterea lui Guaidó de către toate cele 28 de state membre a venit din partea Italiei. Și Grecia s-ar fi opus, potrivit surselor diplomatice.

Luni, Serviciul de Acțiune Externă al UE a trimis statelor membre un proiect de declarație, dar Italia s-a opus. Oficial, Roma și-a justificat decizia prin neimplicarea în afacerile interne ale unei alte țări. Cu toate acestea, diplomații suspectează că, în special, mișcarea populistă Cinque Stelle - aflată la guvernare împreună cu extrema dreaptă - îl preferă pe Maduro.

UE ar putea avea joi o nouă tentativă privind o poziţie comună, în cadrul primei întâlniri a grupului de contact stabilit la București, reuniune care ca avea loc la Montevideo, în Uruguay. Oficiali din Costa Rica, Ecuador, Uruguay și Bolivia vor discuta asupra unor posibile căi de ieșire din criză cu diplomați din Germania, Franța, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Portugalia, Spania și Italia, precum şi cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al Uniunii Europene.