Alianța Conte -Santoro este noutatea zilei și ocupă spațiul electoral care, pentru concizie, poate fi definit ca non-atlantic, în contrast cu alegerile politice ale lui Draghi, pre puțin sensibil la valorile occidentale și gata să fluture steagul păcii pentru a da voce motivațiilor lui Putin și poate pentru ca mai târziu să se arate sensibil la pretențiile Beijingului asupra Taiwanului.

Ei sunt cei care consideră NATO o alianță care seamănă discordie și face ca echilibrul lumii să fie mai incert. Punctul de plecare ideologic este aversiunea clară față de capitalism. Alternativa, chiar și în acest caz, rămâne nebuloasă. Scopul este cel de a magnetiza votul de protest, furia, resentimentele, intoleranța, dezamăgirea, teama pe care stânga și dreapta nu pot și nu le pot intercepta. Și de a da celor mai nemulțumite fașe un manifest electoral, evocând, pe cât posibil, spectrul toamnei fierbinți.

Criza economică și socială este aliatul lor cel mai puternic. Punctul lor vulnerabil este credibilitatea, tehnica narativă amestecă imaginea unui „big brother” cu oratoria lui Santoro și a unui Di Battista. Este, fără îndoială, o provocare dificilă, dar care are ceva mai mult sens decât „câmpul larg” visat până de curând de Partidul Democrat. Cel puțin oferta politică este mai clară.

Michele Santoro îl numește „partidul care nu există”. Anunță că este gata să se alieze cu Conte, pe care îl vede ca pe omul care a avut curajul să pună capăt guvernării Draghi. Speră ca Enrico Letta să se gândească la asta și să se deschidă către Mișcarea 5 Stele, dar dacă nu o va face, se pregătește să-i adune pe toți cei care încă se simt de stânga. Începând cu cei care au participat la evenimentul „Pacea interzisă” de la teatrul Ghione. Numele divulgate de Guido Ruotolo: „I-am adunat în jurul acestei inițiative pe prietenii istorici ai lui Santoro: Sabrina Guzzanti, Fiorella Mannoia, sau pe prietenii regăsiți, precum Paolo Cento și Daniele Ognibene, dar și stâlpi ai lumii catolice precum directorul publicației Avvenire, Marco Tarquinio. Pentru noi a fost un pariu, dar am rupt un tabu”, susține Santoro.

Partidul Democrat este un partid moderat specializat în managementul puterii și un partener ideal pentru tehnicieni. Pe lângă faptul că a devenit cel mai atlantist dintre toate. Dacă Letta insistă asupra mulțimii de centru-dreapta din interiorul stângii, mai este loc pentru un spațiu alternativ. Și dacă aici ar fi loc pentru o listă pro pace, de ce nu?”.

De ce nu? Așa crede și Conte. „Centrul” nu este pământul făgăduinței sale, ci o stângă care regretă anii șaptezeci. Și reiterează că formațiunea sa este un „câmp deschis”, care se luptă să scape de umbra lui Beppe Grillo. „Nu vom fi singuri, dar ne vom deschide către toate componentele sănătoase ale societății civile, către categoriile profesionale și productive și către numeroșii muncitori care nu se simt reprezentați de această politică care se ascunde în spatele unei presupuse agende Draghi”.

Și Di Battista? „Dacă vrea să revină în mișcare, o va găsi schimbată, oricine vrea să contribuie trebuie să împărtășească mai întâi carta valorilor”. Prima regulă fiind că leadership-ul nu se discută. Dacă Di Battista vrea să se apropie de Mișcarea Cinci Stele, atunci va trebui să accepte că șeful se numește Giuseppe Conte.

Nu există loc pentru curenți și nu există dorința de a începe un război pentru cine este la conducere.„Luigi de Magistris – spune Conte – s-a propus pentru a lucra împreună cu cel de-al treilea pol care poate ajunge la 15-20 la sută cu un program radical și social care să pornească de la refuzul de a mai trimite la arme, la salariul minim, de la măsurile pentru întreprinderile mici și mijlocii, la venitul de cetățenie”.

Sursa: RADOR