De ceva timp, Europa este măcinată de tensiuni: asupra situației din Grecia, criza imigranților, cum să stabilizeze zona euro, dacă Marea Britanie va rămâne în UE, ba chiar discuțiile asupra conformității cu legislația europeană a schimbărilor introduse de noul guvern al Poloniei în domeniul juridic și mass-media. La această lungă listă, scrie Wall Street Journal, se adaugă o altă situație încordată: disensiunile tot mai profunde dintre Italia, pe de-o parte, și Comisia Europeană și Germania, de cealaltă, asupra direcției viitoare a UE.

În ultimele săptămâni, aceste tensiuni s-au tradus într-un război al declarațiilor. Autoritățile din Roma se află pe poziții contradictorii cu cele din Bruxelles și Berlin în din ce în ce mai multe situații – regulile fiscale ale UE și obiectivele bugetare ale Italiei, politica de interconectare a rețelelor de conducte de gaze, ajutorul de stat acordat industriei siderurgice din Italia sau sistemului bancar al țării, dar și modalitățile de întărire a zonei euro.

În ceea ce privește criza imigranților, guvernul condus de Matteo Renzi s-a confruntat cu executivul de la Bruxelles asupra finanțării pentru taberele de refugiați din Turcia, dar și pe tema eșecului Italiei de a amprenta refugiații, amintește WSJ. Renzi dă vina pe austeritatea dictată de Germania pentru creșterea în intensitate a partidelor populiste și anti-europene, acuzând Comisia că este mult prea părtinitoare cu autoritățile din Berlin. De cealaltă parte, șeful Comisiei, Jean-Claude Juncker, la criticat pe Renzi că atacă Bruxelles-ul „la fiecare colț de stradă”. 

Dar ce este în spatele aceste dispute? Juncker a speculat că declarațiile lui Renzi sunt mai degrabă legate de situația din Italia, unde anii de recesiune și-au pus amprenta asupra entuziasmului în privința UE – potrivit Eurobarometrului, susținerea pentru participarea Italiei la euro este de numai 53 la sută. Ca rezultat, Partidul Democrat al lui Renzi va întâlni o opoziție puternică din partea partidelor eurosceptice în alegerile locale din iunie.

Dar poziția agresivă a premierului italian ar putea fi generată chiar de un obiectiv politic și mai apropiat – încercarea de a convinge Bruxelles-ul să relaxeze țintele fiscale dure impuse Italiei, ceea ce ar permite guvernului să-și pună în aplicare planul de reduceri de impozite, care ar revigora creșterea economică, dar i-ar și asigura lui Renzi succesul în alegeri. Guvernul estimează un deficit de 2,4 la sută din PIB pentru acest an, comparativ cu un obiectiv anterior de 1,8 la sută, dar Comisia nu este convinsă că schimbările sunt atât de pozitive pentru economie pentru a justifica o asemenea adâncire a deficitului și nici că este prudent ca o țară cu datorii ce reprezintă 133 la sută din PIB să își crească deficitul într-o asemenea manieră.

Este totuși evident că dezacordul lui Renzi cu actuala conducere a UE nu este dictat doar de obiective politice locale. Italienii sunt nemulțumiți de inconsistența aplicării regulilor Uniunii, de opoziția Germaniei în ceea ce privește unele reforme necesare pentru întărirea UE și a zonei euro, dar și de ignorarea îngrijorărilor exprimate de țări precum Italia. 

Problema imigrației este un bun exemplu: pe parcursul lui 2014, UE a tratat criza imigranților din Mediterana ca pe o problemă singulară a Italiei, ignorând propunerile venite de la Roma pentru un răspuns comun la nivel european, până când valurile de imigranți au început să ajungă în Germania la mijlocul anului trecut. 

Pe lângă sentimentul că Germania se opune unor măsuri de reformare a economiei europene, autoritățile de la Roma sunt frustrate de nereușita celor de la Bruxelles de a înfrunta executivul german în privința enormului surplus de cont curent, care este mult peste definiția UE a „excesivului”.

E sigur că stilul lui Renzi nu este pe placul oficialilor din Bruxelles, care îl acuză pe prim-ministrul italian de neînțelegerea regulilor europene, care presupun mai degrabă negocieri îndelungi și alianțe construite în culise. Dar este puțin probabil ca Renzi, care gândește că regulile actuale sunt aranjate în favoarea Germaniei, să-și schimbe retorica, deoarece el crede că, prin repoziționarea la masa de frunte a UE, Italia acționează în interesul întregii Europe, nu în defavoarea ei, concluzionează Wall Street Journal.