Iubirea dintre Beijing și Moscova
În februarie 2022, ruși și chinezi au vrut să stabilească între cele două țări o cooperare "fără limite". Războiul a făcut repede praf această ambiție. Un an mai târziu, China este prizoniera unei alegeri ce pare foarte nefericită.
A modificat războiul din Ucraina echilibrele geopolitice preexistente? Am fi înclinați s-o credem uitându-ne la alianța pe care Rusia și China au făcut-o - sau au pretins că au făcut-o - în săptămânile care au precedat declanșarea conflictului, transmite lalibre.be.
Teatralizarea acestei manevre diplomatice, cu prezența lui Vladimir Putin ca singur invitat de onoare la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing în februarie 2022, părea să anunțe constituirea unui bloc edificat împotriva Occidentului pentru a-i nega hegemonia pe care a deținut-o de la dispariția URSS.
Privind mai îndeaproape totuși, certitudinile se estompează. O înțelegere chino-rusă exista cu mult înaintea crizei ucrainene. De pe vremea lui Boris Elțîn deja, când a început China să cumpere în Rusia armele pe care sancțiunile adoptate a doua zi după represiunea din piața Tian’anmen, în iunie 1989, o împiedicau de acum să le achiziționeze din Europa sau America. Și mai mult încă de la venirea la putere, la sfârșitul lui 2012, a lui Xi Jinping, care a stabilit o relație personală aparent solidă cu Vladimir Putin.
Cei doi au în comun un gust pronunțat pentru autoritarism și cultul personalității. Ei nutresc aceeași ostilitate față de lumea occidentală în general și față de Statele Unite în mod deosebit.
Ce știa Xi Jinping?
Noutatea, în februarie 2022, era deci mai puțin crearea unui front ruso-chinez decât consolidarea unei solidarități deja puse la încercare (în special prin intermediul voturilor convergente în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite privind Siria sau Iranul, de exemplu). Comunicatul comun dat publicității de Xi și Putin proclama o cooperare între cele două țări care urma să fie "fără limite".
Întrebarea care îi chinuie totuși de atunci pe experți este dacă, în momentul când și-a luat acest angajament, președintele chinez cunoștea intențiile omologului său rus față de Ucraina. Pare verosimil ca Vladimir Putin să-l fi informat pe Xi Jinping despre proiectul său, dacă nu de a invada fosta republică sovietică, cel puțin de a face acolo o operațiune militară - pentru a "proteja drepturile" populațiilor rusofone, pentru a anexa teritorii cunoscute ca proruse, chiar a răsturna guvernul în funcție.
Deși Ucraina a fost un partener economic foarte important al Chinei, lucrul putea părea acceptabil pentru Beijing. Se aprobase deja cucerirea Crimeii și relațiile chino-ucrainene nu urmau să sufere a priori deloc după instalarea la Kiev a unui regim mai favorabil Moscovei, dimpotrivă.
Dacă chinezii au fost avertizați de intervenția rusă, ei trebuie să se fi lăsat convinși că va fi limitată în spațiu și mai ales în timp.
Ei au contat probabil pe o reacție occidentală care să nu o depășească pe cea de după anexarea Crimeii. Cu siguranță nu erau pregătiți pentru un conflict de durată și și mai puțin pentru vigoarea ripostei americanilor și europenilor. Deruta armatei ruse, pe deasupra, trebuie să fi fost pentru ei o uriașă surpriză, care pune dubla problemă a clarviziunii comuniștilor chinezi (care se presupunea că ar cunoaște Rusia mai bine decât oricare altă țară) și a calității serviciilor lor de informații.
Un precedent supărător
Mutatis mutandis, situația nu poate să nu amintească Beijingului războiul din Coreea. Sub presiunea Kremlinului, China a trebuit să se resemneze să ia parte, în 1950, la o confruntare care venea în cel mai prost moment, când pentru ea cele două priorități erau să înceapă reconstrucția țării și să desăvârșească reunificarea națională eliminând regimul naționalist din Taiwan - prima a fost întârziată și a doua pierdută pentru totdeauna. China a fost până la urmă obligată să se angajeze masiv în conflict pentru a împiedica inimaginabilul: venirea americanilor la granița sa după înfrângerea armatei nord-coreene.
Pentru Beijing, nu se pune problema să repete aceeași greșeală. Desigur, nu s-a pus niciodată problema să trimită voluntari chinezi să lupte în Ucraina, dar Moscova a plănuit să obțină un ajutor economic, chiar militar. Or, totul pare să arate că răspunsul chinez a fost evaziv, dacă nu negativ. Cu cât se prelungește mai mult conflictul, cu atât crește încurcătura la Beijing, anunțul din 4 februarie 2022 privind o cooperare chino-rusă "fără limite" apărând, evident, ca o teribilă eroare de apreciere.
China și-a sacrificat deja onoarea pe altarul acestei alianțe renegând pilonii doctrinei sale diplomatice (neamestecul, garantarea respectării suveranității și inegrității teritoriale a statelor) și trădându-și aliatul ucrainean. Ea suportă acum costul politic și economic al unei alegeri care o plasează de partea greșită a Istoriei și asta în timp ce ieșirea calamită dintr-un management haotic al epidemiei de Covid-19 generează grave tensiuni în țară.
Dezaprobare la ONU
Distanța pe care vrea China s-o păstreze transpare în atitudinea sa la ONU. Ea nu a susținut niciodată explicit Moscova, refuzând să se alăture cuartetului statelor paria (Belarus, Coreea de Nord, Eritreea și Siria) care, numai ele, au votat pe 2 și 24 martie 2022 alături de Rusia împotriva a două rezoluții ale Adunării generale care condamnau agresiunea. Fără îndoială, s-a ferit și să dezavueze explicit Kremlinul, preferând să se abțină mai curând decât să voteze rezoluțiile. Totuși, în contextul unei cooperări care ar fi trebuit să fie fără limite, această poziție echivalează clar cu o dezaprobare.
Faultul a fost și mai usturător când China nu a folosit dreptul de veto (ca Rusia), ci s-a abținut din nou (ca India, Brazilia și Gabon) la votul Consiliului de Securitate care denunța, pe 30 septembrie, anexarea unor teritorii ucrainene. De obicei, Beijingul nu are scrupule când trebuie să folosească veto-ul pentru a apăra Coreea de Nord, Birmania sau Sudanul, acuzate că încalcă drepturile omului sau dreptul internațional.
Proastă dispoziție africană
La modul mai general, voturile privind criza ucraineană la ONU nu au arătat o mare raliere antioccidentală în spatele Rusiei și Chinei. Două treimi din cele 193 de state membre au votat rezoluțiile Adunării generale, în vreme ce vreo 30 se abțineau.
Printre acestea, s-a remarcat cu interes o preponderență de țări africane, dar se vede și mai puțin o aliniere politică sau ideologică decât rezultatul clientelismului chinez sau rus, în același timp cu o voință de a avea un avantaj față de fostele puteri coloniale și, mai larg, față de țările bogate pe care africanii le acuză, greșit sau pe bună dreptate, că le abandonează.
Fostele republivi sovietice din Caucaz și din Asia Centrală au alimentat de asemenea rezervorul abținerilior, fără îndoială pentru că ele sunt sfâșiate între două logici.
Pe de o parte, frica de a avea într-o zi aceeași soartă cu Ucraina, în situația în care i se atribuie stăpânului de la Kremlin ambiția de a reconstitui URSS sau, cel puțin, de a reface măreția Rusiei. De celaltă, teama mai imediată de a se expune la represalii, în special economice, opunâdu-se frontal intervenționismului rus. În acest delicat exercițiu de echilibristică diplomatică, absenteismul era singura opțiune de luat în calcul.
Alegerea derutantă a Indiei
Până la urmă, poziția cea mai uimitoare a fost cea a Indiei. India, pe care am căpătat obiceiul s-o numim așa de des "cea mai mare democrație din lume, a ales tabăra dictaturilor rusă și chineză, abținâdu-se să condamne invadarea Ucrainei.
Fără îndoială, trebuie văzut aici un reflex atavic imputabil vechii apropieri dintre New Delhi și Moscova (în vreme ce rivalul pakistanez a mizat întotdeauna pe protecția Washingtonului). Fără îndoială, India nu-și,poate permite nici ea să-și înstrăineze sprijinul Kremlinului, în vreme ce o înfruntare periculoasă o opune Chinei, cu care are, de-a lungul frontierei lor himalaiene, un contencios teritorial care amenință în orice moment să ducă la război.
sursa: RADOR
Comentarii