Jihadistul egiptean Saif al-Adl,cu baza în Iran,este noul șef al Al-Qaida, potrivit Washingtonului
Grupul nu l-a declarat formal "emir", în special pentru că Saif al-Adl stă în Iran, țară majoritar șiită, în vreme ce Al-Qaida este un grup sunnit.
Jihadistul Saif al-Ad, un fost membru al Forțelor speciale egiptene, cu baza în Iran, este șeful Al-Qaida de când Ayman al-Zawahiri a fost ucis în vara 2022, spune Departamentul de stat american, scrie Le Figaro.
Teheranul a reacționat, denunțând "dezonformări" și considerând "rizibil" să-l "legi pe șeful Al-Qaida de Iran". "Creatorii Al-Qaida și ai grupului Stat islamic sunt răspunzaori de creșterea terorisului în lume", a declarat ministrul afacerilor externe, Hossein Amir-Abdollahian, acuzând Statele Unite într-un tweet.
Nu a fost declarat formal "emir"
Un purtator de cuvânt al diplomației americane arătase că evaluarea țării sale este "aceeași cu cea a ONU - anume că noul lider de facto al Al-Qaida, Saif al-Adl, trăiește în Iran". Se referea la un raport al Națiunilor Unite care arată că punctul de vedere dominant printre statele membre este că Seif al-Adl este "acum liderul de facto al Al-Qaida, reprezentând deocamdată continuitatea".
Dar, potrivit textului, grupul nu l-a declarat formal "emir" din două movce: mai întâi pentru că este un subiect delicat față de autoritățile talibane din Afganistan, care nu au vrut să recunoască că Zawahiri a fost ucis de americani într-o casă din Kabul anul trecut. Apoi, pentru că Saif al-Adl stă în Iran, țară majoritar șiită, în vrene ce Al-Qaida este un grup sunit.
"Locul în care se află ridică întrebări care afectează ambițiile Al-Qaida în vederea afirmării leadershipului său într-o mișcare mondială față de provocările SI", grupul rival Statul Islamic, spune raportul ONU.
Saif al-Adl, astăzi sexagenar, a fost odinioară locotenent-colonel în forțele speciale egiptene. El este o figură a vechii gărzi a Al-Qaida.
El a ajutat la construirea capacităților operaționale ale grupului și i-a format pe unii dintre piratii aerului care au luat parte la atentatele din 11 septembrie 2001 contra Statelor Unite, potrivit Counter Extremism Project. El se află în Iran din 2002 sau 2003 și, dacă la început era arestat la domiciliu, a putut mai apoi să călătorească în Pakistan, potrivit lui Ali Soufan, un fost anchetator al FBI.
"Saif este unul din soldații profesioniști cei mai experimentați ai mișcării jihadiste mondiale, și trupul lui poartă urmele luptelor", a scris el în 2021 în CTC Journal.
Sursa: RADOR
Comentarii