Președintele SUA Joe Biden l-a acuzat de comiterea unui genocid în Ucraina pe omologul său rus Vladimir Putin, pe care anterior îl numise „criminal de război”.

Joe Biden a utilizat termenul „genocid” pentru a descrie situația din Ucraina după invazia forțelor ruse pentru prima dată într-un discurs pe tema inflației, susținut într-o vizită în statul Iowa.

„Bugetul familiei voastre, capacitatea de a face plinul la mașină, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război și comite un genocid la celălalt capăt al lumii”, a spus președintele american, care a apreciat că 70% din creșterea prețurilor în martie  - inflația din SUA a ajuns la 8,5%, cel mai ridicat nivel din decembrie 1981 - „a provenit din creșterea prețurilor la benzină a lui Putin”.

Ulterior, Joe Biden a confirmat faptul că l-a acuzat pe Vladimir Putin de comiterea unui genocid în Ucraina, scrie Agerpres.

„Da, l-am numit genocid”, a răspuns președintele american jurnaliștilor în timpul unei vizite în Iowa.

„Este din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur și simplu să șteargă ideea însăși de a putea fi ucrainean”.

Joe Biden a spus că, dacă „la nivel internațional, avocații" vor decide cu privire la calificarea de genocid, „în ce mă privește, arată ca și cum ar fi”.

Afirmând că „se înmulțesc dovezile” cu privire la „lucrurile oribile pe care rușii le-au făcut în Ucraina”, președintele Biden a estimat că lumea „va descoperi și mai multe despre devastare”.

Până acum, administrația americană nu a vorbit de „genocid”, termen folosit deja de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Întrebat marți la France 2 cu privire la declarațiile lui Joe Biden, președintele francez Emannuel Macron a răspuns că vrea să fie „prudent cu termenii”: „Aș spune că Rusia a declanșat de o manieră unilaterală un război brutal, că în prezent s-a stabilit că au fost comise crime de război de către armata rusă și că acum trebuie găsiți cei responsabili”.