Premierul britanic se pregăteşte de o confruntare cu parlamentarii, după ce un oficial guvernamental a susţinut că Johnson va convoca anticipate, dacă Guvernul va suferi o înfrângere în Parlament în privinţa Brexit, relatează BBC Online.

UPDATE

00:59 Premierul a reiterat faptul că va propune o moțiune privind organizarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie. Dezbaterea și votul pe moțiune ar putea avea loc miercuri seara, în cazul în care trece proiectul de lege privind blocarea Brexit.

00:57 Surse guvernamentale citate de BBC susțin că cei 21 de rebeli vor fi suspendați din Partidul Conservator, așa cum amenințase înainte de vot Boris Johnson. Printre rebeli se află Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill, şi doi foşti miniştri de finanţe, Philip Hammond şi Kenneth Clarke. 

00:30 21 de conservatori au votat împotriva propriului Guvern.

00:15 Parlamentarii au votat o moţiune al cărei scop este de a prelua controlul asupra agendei Legislativului. Moțiunea a fost votată de 328 de membri ai Camerei Comunelor, în timp ce 301 au votat ”împotrivă”.

După obţinerea controlului asupra afacerilor parlamentare, miercuri ar urma să fie supus la vot un proiect de lege care l-ar obliga pe Boris Johnson să ceară o amânare a Brexit până la 31 ianuarie 2020, în afara cazului în care un acord e aprobat de Parlament sau acesta acceptă ieşirea din UE fără acord.

23:20 În fața Palatului Westminster au loc mai multe proteste. 

23:00 Conservatorul Liam Fox, fost ministru al comerțului, spune că o amânare a Brexit va provoca neîncredere între Parlament și poporul britanic.  

22:15 Vicepreședintele SUA, Mike Pence, aflat în vizită în Irlanda, a cerut UE să poarte negocieri de ”bună credință” cu Boris Johnson pentru a ajunge la un acord privind Brexit care să "respecte suveranitatea Regatului Unit". 

Premierul irlandez, Leo Varadkar, i-a spus lui Pence că Guvernul de la Dublin sprijină acordul deja încheiat între UE și Marea Britanie.


21:52 Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a aprobat o dezbatere de urgenţă privind Brexitul propusă de parlamentarii care încearcă să blocheze părăsirea UE fără un acord.

Parlamentarul Phillip Lee a plecat din partidul premierului Boris Johnson, lăsând Guvernul fără majoritate în Legislativ, înaintea unui vot crucial prin care Camera Comunelor încearcă să împiedice un Brexit fără acord. Lee, care s-a dus la liberal-democrați, și-a anunțat demisia chiar în timpul discursului premierului Boris Johnson în Camera Comunelor.


+++

După ce s-a întâlnit cu alţi lideri ai opoziţiei, Corbyn a declarat că parlamentarii pot bloca un Brexit fără acord şi pot declanşa alegeri anticipate. Şi Philip Hammond, fost ministru de Finanţe în Cabinetul May, crede că sunt suficiente voturi pentru a bloca un Brexit dur.

***

Purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva a declarat marţi, la insistenţele jurnaliştilor, că singurul progres înregistrat e faptul că echipele de negociere se întâlnesc de două ori pe săptămână.

*** 

Boris Johnson s-a întâlnit marţi cu parlamentarii conservatori rebeli, dar aceştia nu au fost convinşi de explicaţiile premierului privind obţinerea unui nou acord cu UE până la 31 octombrie. Totodată, ei au transmis că premierul nu le-a dat "un răspuns rezonabil" privind incapacitatea guvernului de a veni cu o alternativă la backstop.

***

În cazul în care mai mulţi parlamentari conservatori rebeli se vor alătura marţi opoziţiei laburiste pentru a bloca opţiunea unui Brexit fără acord şi a-l obliga pe Boris Johnson să ceară o nouă amânare a ieşirii din UE, premierul va introduce în Parlament o moţiune prin care va solicita alegeri anticipate pe 14 octombrie. Dacă va fi introdusă această moţiune, parlamentarii urmează să se pronunţe miercuri asupra ei. 

Într-o declaraţie de presă făcută luni seara, Boris Johnson a declarat că nu vrea alegeri anticipate, dar va fi "imposibilă" obţinerea de progrese în negocierile cu UE, dacă parlamentarii îşi impun punctul de vedere şi amână Brexit până la 31 ianuarie 2020.

Liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, spune că partidul său e pregătit pentru alegeri legislative, în timp ce secretarul din umbră pentru Irlanda de Nord, Tony Lloyd, susţine că laburiştii vor vota împotriva organizării anticipatelor înainte de 31 octombrie. El a declarat că Partidul Laburist "nu-l va lăsa pe Boris Johnson să dicteze termenii unor alegeri care ar duce la prăbuşirea ţării fără un acord" privind Brexit.

În încercarea de a-i convinge pe conservatorii rebeli să nu voteze blocarea Brexit, Johnson le-a spus că şansele de a încheia un acord cu Bruxelles au crescut în ultimele trei săptămâni: "Eu nu vreau alegeri, voi nu vreţi alegeri". 

Parlamentarul Hilary Benn a scris pe Twitter că scopul legii este de a bloca o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană pe 31 octombrie fără acord, decât dacă Parlamentul îşi dă consimţământul.

Premierul a insistat că ar putea reuşi modificarea actualului acord privind Brexit la summitul UE din 17 octombrie.