John Kerry: SUA poate primi un număr mai mare de refugiați
Statele Unite vor crește numărul de refugiați pe care îi vor accepta cu 15.000 pe an în următorii doi ani, a declarat, duminică secretarul de Stat american John Kerry, după o serie de discuții cu omologul său german.
Kerry a precizat că, în acest fel, numărul total de refugiați acceptați de SUA va ajunge, în 2017, la 100.000.
Anunțul său reprezintă un semn al creșterii disponibilității Statelor Unite de a se implica în criza refugiaților din Siria. Fără a preciza câți dintre noii refugiați primiți ar putea fi din Siria, oficialul american a mai spus că, în cadrul Congresului, vor fi căutate în continuare soluții pentru a spori capacitatea de acceptare de solicitanți de azil, menținând totodată un nivel ridicat de securitate.
Nevoia este enormă, dar suntem hotărâți să răspundem acestei solicitări”, a mai spus John Kerry.