Köln: Polițiști germani își contrazic șefii / Printre agresori ar fi fost refugiați
Polițiștii care au participat la operațiunea din noaptea de Revelion resping informațiile date publicității de conducerea lor. Între timp, mii de nemți anunță formarea unei miliții civile la Düsseldorf, iar primii turiști anulează sejururi la Köln.
Cotidianul german Die Welt scrie că a vorbit cu mai mulți polițiști, cărora nu le divulgă identitatea, iar relatările acestora sunt diametral opuse față de comunicatele oficiale ale conducerii poliției din Köln.
Astfel, în noaptea de Revelion, polițiștii spun că au controlat actele de identitate în cazul a peste 100 de persoane, unele dintre acestea fiind și reținute temporar. Astfel, scrie Die Welt, informația că nu s-ar ști despre ce agresori este vorba nu stă în picioare.
Dintre aceste 100 de persoane, „multe” au fost fie duse la secție, fie chiar reținute, spun polițiștii. Faptul că ar fi existat rețineri nu a fost comunicat oficial de către conducerea poliției din Köln.De asemenea, controlul actelor ar fi arătat că „numai o mică parte dintre aceste persoane erau din Africa de Nord, majoritatea fiind din Siria”, citează Die Welt o declarație a unui polițist.
Documentele arătate de persoanele respective la control erau cele „care sunt emise în cazul unei cereri de azil. Majoritatea erau intrați în țară în ultimele luni”, mai sunt citați polițiștii de Die Welt.
Și raportul intern obținut de Spiegel, despre care EurActiv.ro a scris aici, contrazice declarațiile conducerii poliției din Köln. Și în acel document se specifică faptul că „majoritatea documentelor prezentate spre identificare reprezentau dovada înregistrării procedurii de azil”.
În raport sunt documentate 71 de controale, 11 rețineri și 32 de plângeri penale. O altă sursă care vorbește despre aceste date concrete este sindicatul polițiștilor din landul Renania de Nord Westfalia, care respinge acuzațiile la adresa polițiștilor aflați în misiune în noaptea de Revelion.
O altă contradicție: inițial, comunicatele oficiale ale conducerii poliției afirmau că primele sesizări privind agresiuni sexuale și furturi ar fi avut loc în jur de ora 01:00. Raportul intern arată însă că s-ar fi întâmplat mult mai devreme, adică la 22:45.
Șeful sindicatului regional, Arnold Plickert, explică pentru Die Welt că poate „înțelege pe deplin de ce polițiști decid să vorbească cu presa sub protecția anonimității. Ei vor să corecteze informațiile greșite și să se apere”.
Și publicația germană Die Zeit citează un polițist cu care a vorbit tot sub protecția anonimității. Acesta estimează circa 70 de controale în noaptea de Revelion la Köln. Ofițerul spune că „aproape niciuna dintre persoane nu putea comunica în limba germană. Documentele prezentate erau cele de la Autoritatea pentru Migrație. Printre ei erau nordafricani, dar și arabi, sirieni”.
Varianta prezentată de Die Zeit spune însă că la controale nu s-a constatat nicio infracțiune și că cercetările vor să determine, acum, dacă acele persoane au legătură cu agresiunile sexuale din Köln.
Ziarul local Kölner Stadt-Anzeiger merge și mai departe și scrie, invocând documentare proprie, că originea agresorilor a fost ținută secretă voit de conducerea poliției. Publicația afirmă că din noaptea de Revelion era clar că „printre agresori se află persoane din Siria, Irak și Afganistan, care trăiesc de puțină vreme în Germania”.
O altă publicație locală, Express, scrie după o convorbire cu un polițist din Köln că, în noaptea de Revelion, ar fi existat 15 rețineri.„Dintre persoanele reținute, 14 erau din Siria și una din Afganistan. Acesta este adevărul, chiar dacă el e dureros”, citează Express pe polițistul a cărui identitate nu o divulgă.
În spațiul de speculații lăsat liber de haosul declarațiilor, populația germană începe să reacționeze și să ia lucrurile în propriile mâini. În Düsseldorf, oraș situat la doar 45 de kilometri de Köln, mii de persoane au anunțat pe Facebook formarea unei miliții civile de protecție, care să patruleze în cartierele orașului. Grupul are în doar două zile peste 3.300 de membri, care promit să nu permită evenimente precum cele de la Köln în orașul lor.
Și la Düsseldorf a crescut numărul plângerilor depuse la poliție pentru agresiuni în noaptea de Revelion. Acum sunt 15 înregistrate la poliție. Membrii grupului vor să patruleze orașul în weekenduri și cu ocazia unor evenimente cu participare mare „pentru a arăta prezență și pentru a milita împotriva violenței”.
Mesajele postate pe grupul de pe Facebook nu conțin comentarii xenofobe, ci denotă cu precădere o lipsă de încredere în stat și forțele de ordine.
O altă consecință este începutul de anulări de vacanțe ale turiștilor care voiau să viziteze orașul Köln anul acesta. Managerul biroului de turism din Köln a declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că are deja grupuri care au motivat anularea cu faptul că nu vor să își riște securitatea personală. De asemenea, climatul de nesiguranță duce la numeroase întrebări din partea altor turiști apropo de oportunitatea de a se deplasa la Köln anul acesta.
de Ciobanul Bucur 08 Ian 2016 16:47
de io dixit 09 Ian 2016 08:57