Prin semnarea Acordului de Asociere, Kosovo vizează calitatea de membru al UE, la un moment dat. Evenimentul nu schimbă însă poziția României care nu intenționează, potrivit MAE, să recunoască fosta provincie sârbă.

Semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere cu Kosovo ”nu afectează poziția României privind statutul Kosovo și nu înseamnă recunoașterea de către România a statalității Kosovo”, a precizat, la solicitarea Euractiv.ro, Ministerul de Externe, explicând că Bucureștiul respectă poziția consecventă a UE de a aborda o atitudine de neutralitate în această chestiune.

Care sunt argumentele României?

  • Documentul semnat, marți, a fost încheiat numai de Kosovo și Uniunea Europeană, în nume propriu, fără participarea statelor membre. Prin urmare, ”România nu va semna și nu va ratifica Acordul”, afirmă MAE român.
  • Parte la acord este numai Uniunea Europeană (împreună cu Comunitatea Europeană a Energiei Atomice), ceea ce face ca domeniile cuprinse în acord să țină numai de competența Uniunii. Ministerul de Externe mai precizează că, la adoptarea Deciziei Consiliului UE privind aprobarea semnării Acordului, ”România s-a abținut și a formulat o declarație care precizează expres poziția națională de nerecunoaștere a Kosovo ca stat”.

Totodată, MAE de la București notează că decizia la nivel UE privind negocierea unui Acord de Stabilizare și Asociere cu Kosovo a survenit pe fondul înțelegerilor din cadrul Dialogului Belgrad-Pristina, prin care s-a convenit că niciuna dintre părți nu va bloca sau încuraja terți să blocheze progresul celeilalte părți în calea apropierii de Uniunea Europeană.

În afară de România, alte patru state membre – Grecia, Cipru, Spania și Slovacia – nu recunosc ca stat Kosovo, care și-a obținut independența în 2008.

Menținerea influenței UE în Balcanii de Vest

Drumul până la calitatea de membru este însă unul foarte lung. Pe lângă problemele cu care se confruntă Priștina – corupție, crimă organizată, lipsa unei justiții independente - , UE nu prea are interes să primească noi membri în condițiile în care spațiul comunitar se află ”într-o criză existențială”, potrivit unei analize Stratfor.

Ultima țară care a aderat este Croația, în 2013. Urmează Serbia, care mai are de așteptat cel puțin 10 ani. Iar țări care au semnat deja astfel de acorduri, Ucraina, R. Moldova și Georgia, au perspective slabe în acest sens.

Primirea de noi membri reprezintă una dintre principalele provocări ale UE, consideră Stratfor.

Pe de o parte, fragmentarea politică amenință procesul de integrare a noi state, dar, pe de altă parte, autoritățile de la Bruxelles trebuie să dea asigurări țărilor din Balcanii de Vest cu privire la perspectiva unei aderări. Mai ales că, în pofida problemelor sale, UE continuă să rămână principala forță de stabilizare din această zonă. Pentru Serbia, Kosovo, Macedonia, Bosnia Herțegovina, Muntenegru și Albania  aderarea la Uniune este în continuare un obiectiv important de politică externă, ceea ce-i oferă Bruxellesului un instrument pentru a nu permite escaladarea conflictelor din regiune.

De asemenea, prin menținerea unor relații strânse cu Balcanii de Vest, UE vrea nu numai să prevină reaparația conflictelor etnice, dar și să limiteze influența Rusiei și Turciei.

Un alt motiv pentru UE ca să-și exercite influența în regiune este reprezentat de faptul că multe țări balcanice se află pe ruta unor proiecte de livrare a gazelor naturale către Europa Centrală și de Sud.

Iar faptul că au devenit țări de tranzit pentru refugiații din Orientul Mijlociu care vor să ajungă în nordul Europei le transformă în ”aliați vitali” ai Uniunii în eforturile sale de a limita numărul de refugiați care pătrund în spațiul comunitar.