Kremlinul a venit cu prima reacție după alegerile din România

Kremlinul a declarat, întrebat luni despre alegerile prezidențiale din România, că desfășurarea votului a fost "cel puțin ciudată", a relatat agenția de presă de stat TASS, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Alegerile au fost o reluare a unui scrutin anulat din 2024, la care fostul candidat aflat în frunte, prorusul Călin Georgescu, a fost descalificat din cauza a ceea ce autoritățile române au afirmat că a fost o campanie nedeclarată de influență rusă în favoarea sa.
Comentând despre afirmația de duminică a fondatorului aplicației de mesagerie Telegram Pavel Durov, potrivit căreia serviciile de informații franceze au făcut presiuni pentru a suprima vocile care îl susțineau pe candidatul dreptei radicale, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu este o noutate că state europene precum Franța, Regatul Unit și Germania intervin în treburile altor țări, a mai consemnat Reuters.
Comentarii