Kremlinul a declarat vineri, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că orice acuzații că Rusia ar fi interferat în alegerile prezidențiale din România sunt nefondate, relatează TASS și Reuters, citate de News.ro.

„Noi nu avem obiceiul de a interveni în alegerile din alte țări, inclusiv România, și nici nu intenționăm să facem acest lucru acum”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a adăugat că acuzațiile la adresa Moscovei fac parte dintr-o tendință generală în Occident în care „dacă se întâmplă ceva, în primul rând Rusia trebuie să fie învinovățită”.

„Partea rusă nu a intervenit în procesele electorale din România. Nu avem în general obiceiul de a interveni în alegerile din alte țări, în special în România. Nu avem de gând să facem acest lucru acum. Orice acuzații în acest sens sunt absolut nefondate, neîntemeiate și sunt mai degrabă o manieră de a imita tendința principală care există în general în colectivul occidental în această privință”, a spus Peskov.

O investigație oficială în Statele Unite a stabilit că Rusia a interferat în alegerile prezidentiale din 2016 din Statele Unite, în timp ce în Republica Moldova, unde au avut loc recent alegeri prezidențiale și un referendum pro-UE, autoritățile au dovezi ale încercărilor de cumpărare de voturi din partea unor forțe sprijinite de Moscova.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a fost întrebată în briefingul său de presă dacă crede că, în cazul victoriei lui Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale, relațiile dintre Moscova și București se vor „încălzi”.
 
„Este prematur să facem previziuni în această privință. Este necesar să ne familiarizăm cu programul acestui candidat și, mai ales, cu următorii pași concreți”, a răspuns Zaharova. „În orice caz, multe vor depinde de dorința reală a viitorului președinte al României de a abandona cursul antirusesc, care este dăunător și contraproductiv pentru interesele naționale ale acestei țări”, a adăugat ea.

„Este evident că poporul român este dezamăgit de politicile actualei puteri. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din România au demonstrat acest lucru”, a comentat Zaharova.