Această nouă hartă electorală ar urma să permită republicanilor să obțină până la cinci mandate suplimentare în Congresul Statelor Unite de la Washington la alegerile legislative din 2026, scrie „Le Figaro” (Franța).

Parlamentul din Texas a adoptat vineri o nouă hartă electorală, care ar trebui să permită republicanilor să câștige până la cinci mandate în plus în Congresul SUA de la Washington la alegerile legislative care vor avea loc în 2026. Președintele american Donald Trump a exercitat presiuni publice asupra responsabililor republicani din acest stat din sudul țării pentru a realiza acest redecupaj, menită să păstreze majoritatea strânsă pe care o deține în prezent în Congresul federal.

Guvernatorul republican Greg Abbott trebuie acum să promulge această nouă hartă. „Suntem pe cale să obținem cinci mandate suplimentare în Congres și să salvăm drepturile voastre, libertățile voastre și chiar țara voastră”, se lăuda Donald Trump miercuri pe platforma sa Truth Social, adăugând: „Texasul nu ne lasă niciodată la greu”. Harta electorală a Texasului va fi modificată astfel încât votul democrat să fie diluat, o tehnică de manipulare electorală numită „gerrymandering”.

„Reducerea la tăcere a alegătorilor minoritari”

Aleșii democrați, aflați în minoritate în parlamentul texan, au încercat din răsputeri să se opună. Aceștia au părăsit statul la începutul lunii august, refugiindu-se la Chicago sau New York, pentru ca un cvorum să nu fie atins. Plecarea lor a împiedicat republicanii să organizeze un vot asupra textului timp de mai bine de două săptămâni.

Grupul democratic din Camera Reprezentanților din Texas a denunțat în mod special dorința republicanilor de a „reduce la tăcere alegătorii minoritari printr-un gerrymandering rasist”, considerând că noua hartă electorală diluează voturile alegătorilor afro-americani și hispanici, care, în majoritate, votează tradițional cu democrații.

Dintre cei 38 de deputați ai Texasului în Congresul de la Washington, 25 sunt în prezent republicani. Casa Albă speră să ajungă la 30 anul viitor. În fața acestei inițiative texane, California, guvernată de democratul Gavin Newsom, a demarat procedurile pentru a riposta și a refăcea propria hartă electorală, în favoarea democraților.