Un jurnalist a dezvăluit că a fost inclus într-un grup de chat guvernamental care anunța lovituri în Yemen. Trump și tabăra lui refuză să recunoască vreo greșeală, constată „Le Point” (Franța).

La două zile după explozia Signalgate, Washingtonul este în fierbere, iar Casa Albă s-a angajat într-un exercițiu periculos de justificare. Luni, Jeffrey Goldberg, redactorul șef al „The Atlantic”, a dezvăluit că a fost inclus din greșeală într-o conversație pe aplicația criptată și privată Signal, care conținea „planuri de război” în Yemen. Acest grup includea cei mai înalți oficiali ai serviciilor de informații și apărării americane, inclusiv Mike Waltz (consilier pentru securitate națională), Pete Hegseth (secretarul Departamentului Apărării), Tulsi Gabbard (directoarea Serviciului Național de Informații) și John Ratcliffe (directorul CIA). Hegseth a anunțat loviturile care au avut realmente loc împotriva houthi, în Yemen, pe 15 martie.

Miercuri dimineață, Comisia de Informații a Camerei Reprezentanților a organizat o audiere cu întrebări adresate lui Tulsi Gabbard, John Ratcliffe, directorul FBI Kash Patel, directorul general al Agenției de Securitate Națională Timothy Haugh și directorul Agenției de Informații a Apărării, general-locotenent Jeffrey Kruse. Audierea trebuia să se concentreze pe amenințările globale la adresa Statelor Unite, un subiect abordat de jumătate dintre aleșii republicani. Rick Crawford, președintele republican al comitetului, a anunțat chiar în preambul că speră să nu piardă timpul cu episodul Signal și intenționează să se concentreze pe „amenințări reale și existențiale”.

„Nu au fost informații clasificate”

Democrații, în ce-i privește, i-au interogat fără încetare pe martori. Aceștia au reiterat că informațiile transmise pe Signal nu erau clasificate, așa cum afirmase Donald Trump cu o zi înainte: „Nu a fost clasificat. Dacă e o informație clasificată, probabil că este puțin diferit, dar, așa cum spun mereu, înveți din fiecare experiență”. Dimineața, înainte de audiere, „The Atlantic”, ca reacție, a publicat o a doua serie de capturi de ecran, astfel încât publicul să-și poată face o idee despre informațiile partajate. Vedem un mesaj de la Pete Hegseth, cu o jumătate de oră înainte de bombardamente, care spune: „12:15: lansarea avioanelor F-18 (prima lovitură); 13:45: începe prima lovitură cu F-18 (declanșare), teroristul țintă este în poziția cunoscută, ar trebui să fie la momentul respectiv; lansarea dronelor de atac (MQ-9s)”. Hegseth, care s-a aflat miercuri în Hawaii, a repetat totuși reporterilor: „Nu există unități, nici locație, nici rute, nici plan de zbor, nici surse, nici metode, nu sunt informații clasificate”. În schimb, erau orare și ținte.

La audiere, reprezentantul Connecticut-ului, Jim Himes, democratul cu cel mai înalt rang din comisie, a declarat: „Toată lumea de aici știe că rușii sau chinezii ar fi putut avea aceste informații și ar fi putut să le transmită houthiilor, care ar fi putut foarte bine să-și repoziționeze armele și să-și schimbe planurile pentru a doborî avioane sau a ne scufunda navele... Putem mulțumi Providenței că în acest moment nu ne plângem piloți decedați”. Dar chiar și confruntați cu mesajele, martorii și-au menținut versiunea. Tulsi Gabbard a recunoscut că acea conversația a inclus informații „sincere și sensibile”, dar a continuat să nege că erau clasificate. „Nu existau surse, metode, locații sau planuri de război”, a argumentat ea. „A fost o greșeală că un jurnalist a fost adăugat din neatenție”, s-a limitat ea să recunoască.

Hegseth băuse?

Himes a reamintit că potrivit regulilor Serviciului de Informații, condus de Tulsi Gabbard, „informațiile care oferă indicii sau avertismente cu privire la un atac pe care Statele Unite sau aliații săi îl pregătesc” ar trebui clasificate strict secret. Gabbard a susținut că informațiile ar fi trebuit clasificate de Departamentul Apărării, ale cărui reguli nu le cunoaște. ”Nu, dar tu, vorbesc despre tine!”, i-a tăiat-o Himes, exasperat.

Raja Krishnamoorthi, democrat de Illinois, a citat manualul Departamentului Apărării care afirmă: „Informațiile vor fi clasificate dacă se crede că dezvăluirea neautorizată a conținutului lor ar putea cauza daune identificabile securității naționale”. El a citat, de asemenea, un decret al lui Barack Obama, păstrat de Donald Trump, care folosește aceeași formulare și specifică: ”daune identificabile aduse securității naționale, inclusiv planuri militare, sisteme de arme sau operațiuni”. După ce a citit mesajul lui Hegseth, Krishnamoorthi a concluzionat: „Dacă aplicăm acest decret și manualul Departamentului Apărării, avem în mod clar arme care au fost identificate. Acestea sunt informații clasificate. Există arme, o secvență de lovituri, detaliile operațiunilor. (Hegseth) trebuie să demisioneze imediat”.

Joaquin Castro, din Texas, a acuzat: „Ideea că aceste informații, dacă ar fi prezentate comitetului nostru, nu ar fi clasificate, știți, este o minciună, e ridicol”. Dar când Jimmy Gomez, din California, i-a întrebat pe Gabbard și Ratcliffe dacă ei cred că Hegseth băuse când a scris, tonul a crescut. „Aceste întrebări sunt jignitoare. Răspunsul este nu!”, a strigat Ratcliffe. „Bineînțeles că vrem să știm dacă performanțele sale sunt compromise!”, a urlat Gomez. Problemele cu băutura ale lui Hegseth au fost o temă omniprezentă în timpul audierilor sale de confirmare în Senat.

La rândul lor, republicanii au oferit martorilor posibilitatea de a se apăra, precum Greg Steube din Florida: „Director Gabbard, au existat surse în grupul Signal? Metode? Locuri? Deci asta înseamnă că nu era clasificat, corect?”.

Campanie de dezinformare

Vocabularul a venit direct de la Casa Albă. Miercuri după-amiază, purtătoarea de cuvânt, Karoline Leavitt, a numit chat-ul drept „discuție politică sensibilă”, în timpul briefing-ului ei. Mai presus de toate, ea a recurs la arma preferată a lui Trump și a mișcării sale: atacarea mass-media tradiționale. „The Atlantic”, în al doilea articol, se referă la „planuri de atac” mai degrabă decât la „planuri de război”, ceea ce ea a interpretat ca o recunoaștere. Ea a atacat apoi: Acesta este același Jeffrey Goldberg care a mințit despre armele de distrugere în masă pentru a ne atrage în războiul din Irak, care a costat trilioane de dolari și mii de trupe americane. Dacă această poveste dovedește ceva, este că democrații și propagandiștii lor din mass-media mainstream știu exact cum să producă, să orchestreze și să disemineze o campanie de dezinformare. Și nu există nimeni în mass media căruia să-i placă să fabrice și să răspândească minciuni mai mult decât Jeffrey Goldberg. Jeffrey Goldberg îl urăște pe Trump. El este un democrat. Soția lui este, de asemenea, democrată și un donator major democrat care a lucrat - sub cine? - Hillary Clinton”. Dar chiar și unii jurnaliști favorabili lui Trump, noi în sala de informare, au chestionat-o cu privire la acoperirea nefavorabilă din partea presei conservatoare. „Da, Pete Hegseth ar trebui să fie concediat din cauza a ceea ce a scris”, a titrat „National Review”, revistă republicană istorică. Exasperată, Leavitt a scurtat briefing-ul.

Marți, Trump l-a atacat și el pe Goldberg: „Persoana din grup se întâmplă să fie un rahat, așa că poate e doar o coincidență, nu știu”. Dar să-i urmărești spuselee nu este ușor. Miercuri, când un reporter l-a întrebat dacă încă mai crede că informațiile sunt neclasificate, răspunsul lui s-a schimbat puțin: ”Așa am auzit. Nu știu nimic despre asta. Nu sunt sigur, ar trebui să întrebați oamenii implicați”. Cel mai important, a adăugat el, este că atacul „a avut un succes incredibil”.

De altfel, Trump l-a apărat pe Hegseth, dar nu și pe Waltz: „Mike Waltz, cred, și-a recunoscut responsabilitatea. Bănuiesc că nimeni altcineva nu a avut nimic de-a face cu asta”. El a numit episodul și „vânătoare de vrăjitoare” (witch hunt), termenul folosit pentru a descrie toate procesele împotriva lui. Secretarul de stat Marco Rubio, care se afla în grupul Signal, a declarat în Jamaica că „cineva a făcut o mare greșeală” adăugându-l pe Goldberg în grup, fără să-l numească pe Waltz. Un prim republican, Roger Wicker, a cerut, de altfel, o anchetă a biroului inspectorului general al Departamentului Apărării. Trump, însă, l-a concediat pe inspectorul general al Pentagonului.

Sursa: Rador Radio România