"Îmi plac italienii, seamănă foarte mult cu rușii, iar rușilor le place stilul de viață italian. Nu-i pot vedea ca pe oameni care construiesc ziduri și bariere. Atitudinea de confruntare (cu Rusia) a fost impusă Europei" și Europei, spune Lavrov.

"A fost o surpriză pentru noi să vedem Italia devenind unul dintre liderii frontului anti-rus", a precizat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Silvio Berlusconi a contribuit la încercarea de "a construi relații" între Rusia și NATO, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, drept răspuns la o întrebare a Agenției ANSA privind relațiile dintre Moscova și Roma.

Lavrov a subliniat, în special, că premierul italian de atunci "a inițiat summitul de la Pratica di Mare, în 2002".

De asemenea, relațiile dintre Rusia și SUA "nu vor mai fi ceea ce au fost cândva", a mai declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. "Washingtonul a subjugat Europa pentru a putea duce războiul împotriva Moscovei. Adolf Hitler și Napoleon Bonaparte au folosit aceeași tactică împotriva Rusiei", a declarat Serghei Lavrov în cadrul conferinței de presă anuale de la Moscova.

"Statele Unite, prin intermediul Ucrainei, poartă un război prin procură împotriva țării noastre cu aceeași sarcină: soluționarea finală a chestiunii ruse", a spus Lavrov.

Formula de pace în 10 puncte propusă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski este "absurdă".

"Zelenski propune niște inițiative complet absurde, un plan în 10 puncte, în care totul este comasat: securitatea alimentară, securitatea energetică, securitatea biologică, retragerea trupelor ruse de pretutindeni, pocăința Federației Ruse, un tribunal, condamnarea, și așa mai departe", a spus Lavrov, citat de Ria Novosti.

Sursa: RADOR