Se aud voci și râsete din sediul guvernului muntenegrean, o mică clădire din centrul orașului Podgorica, pustiu în această zi de luni, 23 mai, sărbătoare națională. La 36 de ani, Dritan Abazovic este un expansiv, un bărbat care pare născut pentru comedie, dar care a devenit, pe 28 aprilie, prim-ministrul acestei mici țări balcanice cu puțin peste 600.000 de locuitori, scrie publicația franceză Le Monde.

Jovial, activist anticorupție, ecologist și activist pro-european, aparținând micii minorități albanofone, bărbatul cu o claie ciufulită conduce Muntenegru, cunoscut până acum pentru mafia sa formidabilă și corupția endemică. O situație inedită în Balcani, o regiune în care criteriul etnic valorează mai mult decât competențele. „Un șoc pozitiv care arată că totul este posibil”, anunță, în engleza sa cu puternic accent balcanic, Abazovic, un adevărat fenomen politic care transformă ceea ce ar fi trebuit să fie un scurt interviu într-un one-man show de o oră, punctat de ample gesticulări.

Autoproclamat „cosmopolit”, „muntenegrean și european”, liderul politic, dornic să întoarcă pagina naționalismului letal din fosta Iugoslavie, își laudă „țara care acum dă un exemplu tuturor celorlalte din Europa, inclusiv nouă". 

Disponibilitatea de a adera la UE 

„Unii oameni cred că sunt discriminați, dar realitatea este că au fobii”, spune premierul. ”De exemplu, liderul comunității islamice. Acum câțiva ani, mi-a spus: „Niciodată în această țară nu va exista un prim-ministru musulman!” - își amintește acest musulman ”puțin practicant” care guvernează o țară majoritar ortodoxă.

Ales pentru prima dată în Parlament în 2012, la vârsta de 26 de ani, la doar câțiva ani după terminarea studiilor de științe politice, Abazovic și-a propus un obiectiv ambițios: „Visul meu este ca Muntenegru să adere pe deplin la Uniunea Europeană”. Știe și data: „2025”. „Dritan Abazovic ar putea să vândă aspiratoare pentru Sahara”, glumește, admirativ, un diplomat.

Muntenegru este candidat la aderarea la Uniunea Europeană din 2010, fără a depune cu adevărat niciun efort pentru eradicarea corupției, principalul obstacol în calea aderării. Pentru a-și arăta determinarea, premierul citează două arestări spectaculoase care au avut loc în ultimele săptămâni.

În aprilie, fosta președintă a Curții Supreme a fost arestată după ce fiul ei a fost surprins într-o înregistrare susținând că are protecția mamei sale pentru traficul de cocaină. Câteva săptămâni mai târziu a urmat președintele instanței de comerț, bănuit că ar fi deturnat bunuri de la firmele falimentare.

„Avem un procuror special care a început războiul aproape singur, dar în curând va avea alți trei oameni ca întăriri”, promite Abazovic. Totuși, toate aceste mari eforturi riscă să se ciocnească rapid de figura tutelară care a dominat viața politică locală timp de treizeci de ani: indestructibilul Milo Djukanovic, care și-a condus țara către independență în 2006 și care deține încă președinția, o funcție preponderent ceremonială.

Pe când se afla în opoziție, în fruntea mișcării cetățenești URA (Acțiunea Reformată Unită), Abazovic a afirmat în repetate rânduri că vrea să-l trimită la închisoare pe acest bărbat de 60 de ani (Djukanovic), care a supraviețuit tuturor scandalurilor dintr-o țară în care mafia are conexiuni la cel mai înalt nivel.

Guvern ultra-minoritar

Dar, acum că este la putere, tonul i s-a schimbat puțin. „Mă aștept ca Djukanovic să plece”, dă asigurări Dritan Abazovic. „Dar s-ar putea să nu-l trimitem la închisoare”, recunoaște el. Această precauție este explicabilă: pentru a-și obține locul de muncă, Abazovic a făcut o alianță cu deputații formației lui Djukanovic, Partidul Democrat al Socialiștilor (DPS).

După alegerile legislative din august 2020, în care partidul lui Djukanovic a pierdut pentru prima dată majoritatea în Parlament, URA a ales mai întâi să formeze o coaliție fără precedent cu așa-numitele partide „pro-sârbe”. Opunându-se din punct de vedere istoric independenței, aceste formațiuni se uită în continuare la Belgrad cu nostalgie, dar au promis că vor pune capăt erei Djukanovic.

După șaisprezece luni de alternanță marcate de management haotic și de pozițiile ambigue ale aliaților săi cu privire la războiul din Ucraina sau genocidul de la Srebrenica, Abazovic, pe atunci simplu viceprim-ministru, a decis brusc să opereze o schimbare, îndreptându-se către fostul inamic. Sub presiunea puternică din partea diplomaților occidentali, îngrijorați de o schimbare pro-rusă în Muntenegru, partidul lui Djukanovic a acceptat să-l sprijine pe Abazovic fără a solicita intrarea în guvern.

Liderul URA este acum în fruntea unui guvern ultra-minoritar, cu doar patru deputați din 81 în Parlament. „Este ca atunci când Leicester a devenit campioană a Angliei”, râde Abazovic, referindu-se la performanța-surpriză a clubului de fotbal în campionatul Angliei din 2016.

Nu toți muntenegrenii împărtășesc această admirație pentru metaforele sportive. „După ce termină cariera politică, Abazovic ar trebui să deschidă o școală de magie pentru a-și explica toate trucurile, atât de mult și-a trădat electoratul”, ironizează Milan Knezevic, unul dintre liderii mișcării pro-sârbe, abandonat de Abazovic.

Vanja Calovic, director al ONG-ului anticorupție MANS, a fost numită în 2020 de Abazovic șef al unui nou „consiliu anticorupție”. La început plină de speranță, acum nu își ascunde dezamăgirea. „Pe atunci era motivat să lupte împotriva corupției, spunea că prioritatea era să-l prindă pe Djukanovic, dar evident că era mai interesat de cariera sa politică”, critică ea. ”Coaliția cu DPS va îngheța inevitabil reformele, atât de mult este îmbibat de corupție acest partid”.

La toate aceste critici, Abazovic răspunde că nu ar fi putut face altfel. „Vrei să lupt cu corupția, da? Pot să o fac singur? Nu! Așa că, te rog, lasă-mă să încerc să o fac în acest fel”. Cere stabilirea unor criterii care să permită judecarea pariului său riscant: „Numirea unui procuror, a Consiliului de Justiție și a membrilor Consiliului Constituțional”. Trei alegeri așteptate de luni de zile de Comisia Europeană pentru a avansa în negocierile de aderare, dar care până acum au fost blocate pentru că necesită o super-majoritate în Parlament.

Deși menționată de unii dintre locotenenții săi, retragerea lui Djukanovic de la președinția partidului său la orizontul alegerilor prezidențiale din 2023 pare, pe de altă parte, încă la fel de incertă. „Mă bucur că interlocutorii dumneavoastră sunt îngrijorați de viitorul meu, dar mă simt bine”, a afirmat cu răceală principalul interesat, în cadrul unei conferințe de presă organizată pe 25 mai.

Cu latura sa dură, Abazovic însuși recunoaște că un eșec și dispariția sa din peisajul politic fac, de asemenea, parte din „opțiuni complet posibile” pentru viitorul său. Dar acest animal politic speră clar că tocmai carisma lui îi va permite să facă istorie. (Autor: Jean-Baptiste Chastand)

Sursa: RADOR