Pe 8 ianuarie, doar câteva zeci persoane manifestau în fața Ambasadei Franței la Teheran în semn de protest față de publicarea de către Charlie Hebdo a caricaturii care îl înfățișa pe ayatollahului Khamenei. Nu au fost mai numeroși nici protestanții din orașul Qom, sediul principalelor facultăți religioase ale țării. Eșecul acestei mobilizări altfel nespontane, în ciuda angajamentului diferitelor personalități politice, este doar o ilustrare suplimentară a impopularității tot mai mari a celui care i-a succedat Ayatollahului Khomeini în 1989 ca Lider Suprem al Republicii Islamice Iran.

Prin comparație, în ianuarie 1978, răspândirea de calomnii la adresa lui Khomeini de către serviciile șahului a fost suficientă pentru a scoate mulțimile în stradă. Escaladarea represiunii și a protestelor l-au determinat, un an mai târziu, pe șah să părăsească Iranul, Khomeini înlocuindu-l la scurt timp în fruntea primei "revoluții islamice” din istorie. 

Un ayatollah tot mai slab

Khomeini a instituit un nou tip de teocrație, punând în centrul Constituției Republicii Islamice principiul velayat-e faqih, "guvernul judecătorului religios”. Președintele Republicii și Parlamentul pot fi aleși, dar Liderul Suprem - un titlu pe care nimeni nu îndrăznește să i-l conteste lui Khomeini - are ultimul cuvânt în toate chestiunile importante. Triumfătorul ayatollah și-a pus tot prestigiul în slujba acestei construcții originale.

Dar confrații lui Khomeini au refuzat instrumentalizarea politică a religiei și s-au opus însuși principiului velayat-e faqih. Acesta este motivul pentru care Khomeini, incapabil să transmită putere unui ayatollah de nivelul său, l-a ales drept succesor, în ajunul morții sale din 1989, pe credinciosul său Ali Khamenei, un cleric care nici măcar nu ajunsese la rangul de ayatollah și pe care ceilalți ayatollahi îl disprețuiau.

Republica Islamică Iran a depășit, așadar, calvarul dispariției fondatorului său, preferând loialitatea politică, întruchipată de Khamenei, mai degrabă decât carisma religioasă. Promovat ayatollah în condiții discutabile, noul Lider Suprem a avut grijă să nu pretindă titlul de "ayatollah de referință”. Abia în 1994 a pretins că este o astfel de referință, dar numai pentru șiiții care locuiesc în afara Iranului, de teamă să nu stârnească mânia credincioșilor care trăiesc chiar pe teritoriul Republicii Islamice.

Rezultă o situație paradoxală de credințe încrucișate: marele ayatollah Al-Sistani, un oponent hotărât al velayat-e faqih, instalat în orașul sfânt Najaf din Irak, are mai mulți discipoli în Iran decât Khamenei însuși, care însă este foarte popular în Liban, unde apartenența la Hezbollah aduce fidelitatea față de Liderul Suprem al Republicii Islamice. 

Ispita dinastică

Această fragilitate dogmatică nu l-a împiedicat pe Khamenei să conducă Republica Islamică Iran cu o mână de fier timp de treizeci și trei de ani, deținând astfel recordul de longevitate al autocraților din Orientul Mijlociu și nu doar de acolo. Liderul Suprem s-a menținut ferm pe refuzul oricărei normalizări a relațiilor cu Statele Unite, lăsându-l pe președintele ales Hassan Rouhani să semneze acordul nuclear în 2015, acord denunțat de Donald Trump trei ani mai târziu.

Alegerea în 2021 în funcția de președinte a lui Ebrahim Raisi, supranumit "călăul”, a întărit și mai mult tendințele represive ale lui Khamenei, hotărât să zdrobească în sânge valul de protest care zguduie Iranul începând din septembrie 2022, sub sloganul: "Femeie, Viață, Libertate”. Raisi, responsabil ca procuror pentru miile de execuții din timpul succesiunii de la Khomeini la Khamenei, în 1988-1989, pune acum această loialitate criminală în slujba unui Khamenei îngrijorat de propria succesiune.

Pentru că Liderul Suprem, în vârstă de 83 de ani și cu sănătatea în declin, este cu atât mai obsedat de perspectiva dispariției sale cu cât este supus unor crize cronice de depresie severă. Acolo unde compatrioții săi și opinia internațională văd un protest popular uriaș, el vede doar un alt "complot” pentru a-l destabiliza și, odată cu el, Republica Islamică. Această orbire paranoică explică ferocitatea represiunii din Iran, dar și tentația lui Khamenei de a se baza pe fiul său, Mojtaba.

Manager al imperiului industrial și comercial al Liderului Suprem și foarte apropiat de Gărzile Revoluționare, coloana vertebrală a regimului, Mojtaba Khamenei a fost promovat ayatollah în august 2022. Un astfel de scenariu dinastic a fost deja implementat cu succes în timpul dictaturii Al-Assad în Siria, când Bashar i-a succedat tatălui său Hafez în 2000 și a rămas la putere datorită sprijinului necondiționat al Iranului. Ali Khamenei nu și-a oficializat încă succesiunea ereditară prin fiul său Mojtaba, dar brutalitatea reacției sale la revolta populară accentuează caracterul sinistru al acestui sfârșit de domnie.

Sursa: RADOR