Guvernul libanez a însărcinat marți armata cu pregătirea unui plan de dezarmare a Hezbollah până la sfârșitul anului, un pas fără precedent de la sfârșitul războiului civil, notează „La Libre Belgique” (Belgia).

Această decizie, de neconceput înainte de războiul cu Israelul care a slăbit semnificativ mișcarea pro-iraniană în toamna trecută, a fost luată în timpul unei reuniuni a Consiliului de Miniștri, într-un moment în care influența Hezbollah asupra scenei politice libaneze, pe care o domina, a scăzut evident.

Aceasta face parte din implementarea armistițiului încheiat cu mediere americană, care a pus capăt la 27 noiembrie unui conflict de peste un an între Hezbollah și Israel. Acordul prevede că doar șase organisme militare și de securitate sunt autorizate să poarte arme.

Dezarmarea Hezbollah este o problemă spinoasă în Liban. Gruparea șiită este singura care și-a păstrat arsenalul după războiul civil (1975-1990) în numele „rezistenței” împotriva Israelului, care a ocupat sudul țării până în anul 2000.

Prim-ministrul Nawaf Salam a declarat că „armata libaneză a fost mandatată să elaboreze un plan de acțiune astfel încât, până la sfârșitul anului, armele să fie deținute exclusiv” de armată și alte cinci servicii de securitate, așa cum este stipulat „în declarația de încetare a focului” care a pus capăt războiului dintre Hezbollah și Israel.

El a precizat că planul va fi prezentat Consiliului de Miniștri până la 31 august pentru examinare și adoptare.

Ministrul Informațiilor, Paul Morcos, a declarat că miniștrii Tamara Zeina, apropiată mișcării șiite Amal, aliată a Hezbollah, și Rakan Nasreddine, apropiat al Hezbollah, au părăsit ședința pentru a-și exprima opoziția față de decizia guvernului.

Consiliul de Miniștri a decis, de asemenea, potrivit dlui Salam, „să continue joi examinarea documentului prezentat de partea americană”, cu referire la propunerea înaintată de emisarul american, Tom Barrack, care propune un calendar pentru dezarmarea Hezbollah.

„Dictat”

Într-un discurs televizat transmis în paralel cu ședința guvernului, liderul Hezbollah, Naim Qassem, a afirmat că partidul său nu va accepta „niciun calendar care ar trebui implementat sub agresiune israeliană”.

„Vor să deschidă o discuție sau pur și simplu să predăm armele fără dezbatere?”, a întrebat el, considerând „inacceptabil ca Libanul să se angajeze să-și abandoneze treptat puterea în timp ce toate pârghiile puterii rămân în mâinile inamicului israelian”.

Dl. Qassem a denunțat un „dictat” american menit să „lipsească de putere Hezbollah și întregul Liban”.

Dl. Barrack ceruse guvernului libanez, la sfârșitul lunii iulie, să-și pună în aplicare „imediat” angajamentele de a garanta statului „monopolul asupra armelor”.

Un oficial libanez implicat în discuții a declarat pentru AFP, vorbind sub condiția anonimatului, că „Hezbollah nu-și va preda armele fără compensații, lucru pe care americanii îl știu perfect”.

Susținătorii Hezbollah au parcurs pe motocicle cartierele muncitorești din sudul Beirutului, marți, fluturând steaguri galbene ale partidului și portrete ale liderilor săi, a relatat un fotograf al AFP.

Președintele Joseph Aoun a reafirmat în urmă cu câteva zile hotărârea guvernului de a dezarma toate grupările, inclusiv Hezbollah.

„Impas diplomatic”

Mișcarea cere în prealabil retragerea israeliană din cele cinci poziții pe care le ocupă în sudul Libanului, încetarea atacurilor și bombardamentelor israeliene, care continuă în ciuda armistițiului, și reconstrucția postbelică.

Israelul acuză Hezbollah că își reconstruiește instalațiile militare și a amenințat că va continua atacurile până când acesta va fi dezarmat.

Dl. Qassem a avertizat marți că, dacă Israelul lansează o „agresiune de mare amploare” împotriva Libanului, „vor cădea rachete pe teritoriul entității israeliene”.

Înaintea celui mai recent conflict cu Israelul, care a început la începutul războiului din Gaza din 2023, Hezbollah era considerat o forță atotputernică în Liban.

Însă odată cu perturbarea echilibrelor interne și consecințele conflictului cu Israelul, opțiunile Hezbollah par acum limitate.

Potrivit lui David Wood, de la grupul de experți International Crisis Group, Libanul s-ar putea afla însă într-un „impas diplomatic”, Hezbollah condiționând orice discuție privind dezarmarea sa de îndeplinirea prealabilă a mai multor cereri care implică Israelul.

„Dacă problema nu este rezolvată (...) astăzi sau în următoarele săptămâni, calea diplomatică riscă să se închidă”, consideră el.

Sursa: Rador Radio România