Președintele american, Joe Biden, a anunțat luni în direct la televiziune moartea liderului Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri.

El a fost ucis în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în Afganistan printr-o lovitură cu dronă, o noua lovitură pentru organizația teroristă, potrivit AFP, preluată de Agerpres. "Sâmbătă, la ordinul meu, Statele Unite au efectuat o lovitură aeriană asupra Kabulului, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri", a spus Biden într-un scurt discurs de la Casa Albă.

"S-a făcut dreptate și acest lider terorist nu mai este", a adăugat Joe Biden.

Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutați teroriști din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informație care permitea să fie găsit. El a preluat conducerea nebuloasei jihadiste în 2011, după moartea lui Osama bin Laden, ucis de un comando american în Pakistan.