Brazilia va recolta 345 de milioane de tone de cereale în acest an, încă o recoltă record. Motivul sărbătorii servește și la evidențierea problemelor din logistica distribuției producției, cu accent pe capacitatea insuficientă de depozitare în silozuri și depozite. Cele aproximativ 12.000 de silozuri existente pot stoca 62% din producție, lăsând aproape 40% sub cerul liber. Doar 16% dintre producători dețin silozuri pe proprietățile lor.

Statele Unite, concurentul Braziliei la exporturile de cereale, dispun de o capacitate statică de depozitare de 680 de milioane de tone, cu peste 20% mai mult decât producția estimată la 540,5 milioane de tone. Această marjă este adesea menționată ca fiind ideală în studiile academice și în textele Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Căutarea unei capacități de depozitare mai mari are sens în regiunile temperate, unde un volum mare de cereale este recoltat în doar câteva luni. În Brazilia, o țară tropicală, culturile sunt recoltate practic pe tot parcursul anului, particularitate care înlesnește vânzarea, conform unei analize realizate de Marlon de Souza și Guilherme Bastos, de la Centrul de Studii Agroalimentare din cadrul Fundației Getulio Vargas. Dar acest lucru nu înseamnă, susțin aceștia că nu este nevoie de investiții suplimentare în silozuri.

Puțin peste 10% din silozurile din Brazilia sunt situate pe proprietăți rurale. Restul se află în zone urbane, controlate de societăți comerciale și cooperative. Se estimează că fermele dispun de o capacitatea de depozitare de 40% în Argentina, de 50% în Uniunea Europeană, de 65% în Statele Unite și de 80% în Canada. Numai diferențele de climă nu explică disproporția față de Brazilia. Însuși președintele Companiei Naționale de Aprovizionare (CONAB), Edegar Pretto, recunoaște că această capacitate de depozitare este situată sub nivelul nevoilor: „Trebuie să investim mai mult, iar sectorul privat și mai mult”.

Pentru a depozita recoltele în condiții adecvate, principalul obstacol cu ​​care se confruntă producătorii este costul construirii și operării silozurilor (forță de muncă, energie și măsuri fitosanitare pentru controlul dăunătorilor și umidității). În cele din urmă, aceștia preferă să nu investească. Pe de altă parte, sunt nevoiți să își vândă imediat producția către mari companii comerciale și cooperative, pierzând capacitatea de negociere. „După ce arunci porumbul pe pământ, trebuie să-l încarci, să-l arunci cu lopata pe partea din față a încărcătorului, să-l încarci în camion, să-l duci la siloz și, dacă nu este standardizat, trebuie să-l standardizezi”, a declarat producătorul Orcival Guimarães într-un reportaj recent din cadrul Știrilor Naționale despre lipsa capacităților de depozitare pentru cereale. Toate acestea generează costuri mai mari.

Succesul agriculturii braziliene din anii '70 a exercitat o presiune considerabilă asupra logisticii fragile pentru depozitarea și vânzarea producției. Chiar și astăzi, lipsesc drumuri și căi ferate mai bune. Pentru depozitare, există un program al BNDES (Banca Națională de Dezvoltare Economică și Socială – n. trad.) și al Banco do Brasil (Banca Centrală a Braziliei – n. trad.) pentru finanțarea construcției sau extinderii silozurilor și depozitelor. Evident, acesta nu își atinge scopul și trebuie îmbunătățit.

Sursa: Rador Radio România