Planurile pentru construcția unei moschei cu capacitate de 9.000 de locuri au fost respinse de ministrul pentru urbanism. Astfel, oficialii au respins un apel la decizia inițială de refuz al autorizației de urbanism, relatează The Guardian.

Motivarea comisiei de urbanism a fost aceea că moscheea contravenea planurilor de dezvoltare a cartierului Newham.

Mișcarea misionară islamică Tablighi Jamaat vroia să construiască o moschee cu capacitate de 9.000 de oameni, pe o suprafață de peste 68.000 de metri pătrați. Planul includea o bibliotecă și o sală uriașă de mese.

În 2007, aproape un sefert de milion de oameni au semnat o petiție împotriva construirii aceste mega-moschei, motivând că reprezintă „populația creștină a măreței țări Anglia” și că moscheea ar provoca „violențe teribile și suferință”.

Tablighi Jamaat a achiziționat terenul în 1996, care găzduise o fabrică de produse chimice până la desființarea din anii ’80. Mișcarea a construit deja o moschee pe acel teren, dar cu o capacitate de 2.500 de locuri.

Tablighi Jamaat e acuzată de radicalizarea tinerilor musulmani, deși scopul său declarat este apărarea libertății, democrației și susținerea integrării sociale și religioase.