Reprezentanța Comisiei Europene în România a organizat marți, 19 mai, o masă rotundă pe tema Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții, arătând că, în general, acordul va avea un efect benefic pentru România.

Prin deschiderea piețelor pentru comerț și investiții în întreaga lume, ne propunem crearea de noi locuri de muncă, în condițiile în care avem 25 de milioane de șomeri în Uniunea Europeană. Și pentru că 90% din creșterea mondială este de așteptat să se întâmple în afara Europei în următorii cincisprezece ani, acestea sunt locuri de muncă de viitor. Sper ca economia României să profite la maximum de oportunitățile de creștere economică oferite de un acord care ar crea cea mai mare piață comună din lume,

 a declarat Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene, la masa rotundă.

 

"Estimările preconizează un efect economic general pozitiv al acordului TTIP asupra economiei românești. Astfel, PIB-ul României ar putea crește cu aproximativ 0,25% anual, odată ce acordul ar fi pus în aplicare pe deplin. Mai mult decât atât, balanța comercială cu SUA s-ar îmbunătăți, deoarece este estimată o creștere cu aproape 35% a exporturilor către această țară, comparativ cu o creștere a importurilor bilaterale cu doar 25%. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că 90% din beneficiile estimate ar decurge din eforturile de reducere a barierelor netarifare, eliminarea celor tarifare având o pondere relativ redusă în total", a declarat la rândul său Lucian Cernat, economist-șef în cadrul Direcției Generale pentru politici comerciale a Comisiei Europene.

Masa rotundă s-a axat pe prezentarea și discutarea raportului pe tema impactului TTIP asupra economiei românești, elaborat de Lucian Cernat și Csilla Lakatos. 

Citește comunicatul integral pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene