Rusia a avansat săptămâna trecută în ceea ce privește planul său de desfășurare de arme nucleare tactice în Belarus, prima desfășurare de către Kremlin a unor astfel dispozitive în afara Rusiei de la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, suscitând îngrijorări în Occident.

Într-un interviu transmis duminică seară de televiziunea de stat rusă, Lukașenko, cel mai fidel aliat dintre vecinii Rusiei al președintelui Vladimir Putin, a declarat că trebuie "înțeles din punct de vedere strategic" că Minskul și Moscova au o ocazie unică de a se unifica.

"Nimeni nu este împotriva Kazahstanului și altor țări care au aceleași relații strânse ca și noi cu Federația Rusă", a spus Lukașenko.

Belarus nu mai are suveranitate strategică

Învecinată cu Rusia, Ucraina, Polonia și Lituania, această țară de 9 milioane de locuitori a devenit baza din spate a impunătorului său vecin, găzduind acum arme nucleare rusești, scrie Lou Romeo în Le Point.

Anunțat pe 25 martie, transferul armelor nucleare tactice rusești în Belarus a început joi, 25 mai, potrivit lui Aleksandr Lukașenko, președinte de aproape treizeci de ani al acestei foste republici sovietice, singurul aliat al Kremlinului pe continentul european. De asemenea, un depozit special pentru aceste arme cu rază limitată, dar totuși periculoase, se construiește în țară și ar trebui să fie finalizat până în iulie.

Belarus apare astfel, încă o dată, prins în relația cu Moscova, cu care a încheiat un acord de integrare profundă.

Pentru că, dacă președintele belarus poate prezenta returnarea armelor nucleare pe pământul său ca o garanție a securității împotriva americanilor, care le-au plasat pe ale lor în Germania, Belgia, Olanda, Turcia și Italia, "nu belarușii vor fi cei care vor controla aceste arme, ci rușii, cărora țara le împrumută teritoriul", explică Olga Gille-Belova, cercetătoare la Universitatea Bordeaux-Montaigne.

Transferul armelor nucleare pe teritoriul Belarusului pare mai mult simbolic decât strategic, potrivit cercetătoarei, pentru care Rusia nu are neapărat nevoie să plaseze aceste arme în Belarus pentru a-și atinge țintele. "Este în mare parte retorică și o modalitate de a răspunde amenințărilor cu livrarea de arme cu uraniu sărăcit la Kiev", explică ea.

Prin urmare, acest transfer are mai mult sens în contextul escaladării dintre Rusia și NATO decât ca răspuns la mize cu adevărat belaruse". Reticentă istoric la energia nucleară – explozia centralei de la Cernobîl, situată la 400 km de Minsk, a contaminat 23% din țară – populația belarusă s-ar opune sosirii armelor nucleare, potrivit unui sondaj realizat de cercul de reflecții britanice Chatham House.

După căderea URSS, țara și-a returnat armele Rusiei și a semnat acordurile de neproliferare încheiate în anii 1990, pe lângă faptul că și-a consacrat neutralitatea în materie de nuclear în Constituție.

Dar, de la începutul războiului din Ucraina, discursul s-a schimbat, iar marja de manevră a autorităților pare a fi deosebit de slabă, dacă nu chiar inexistentă. Astfel, Constituția a fost modificată la doar câteva zile după intrarea trupelor ruse în Ucraina pentru a elimina articolul care face ca țara să fie "zonă fără nuclear".

Deși țara rămâne oficial nebeligerantă în conflict, de fapt, ea servește drept bază din spate pentru Rusia, căreia i-a împrumutat teritoriul pentru a lansa invazia Ucrainei în februarie 2022. În plus, mii de soldați ruși, echipamente și tabere de pregătire militară sunt în curs de desfășurate, iar armata belarusă a participat la manevre defensive cu Rusia, organizate pe teritoriul său în ianuarie.

Sosirea focoaselor nucleare marchează un pas înainte în acest proces de vasalizare, cu care președintele Lukașenko cochetează de ani de zile, alternând apropierea de Moscova și mâna întinsă occidentalilor. Dar contextul s-a schimbat: confruntat cu demonstrații masive din 2020 după organizarea unor alegeri trucate, cel care este considerat de Washington "ultimul autocrat din Europa" a putut conta pe sprijinul Rusiei, iar acum trebuie să plătească prețul.

Deja extrem de legat de Rusia pentru furnizarea de petrol și gaze, Belarusul și-a văzut astfel dependența economică de Moscova întărită de sancțiunile impuse împotriva reprimării sângeroase asupra mișcării de protest din 2020. Țara depinde și de Rusia pentru exportul produselor sale manufacturate, cum ar fi tractoarele sale, care nu sunt potrivite pentru piața occidentală. În fine, un nou împrumut a fost contractat în decembrie anul trecut de către Belarus din Rusia.

Dacă acest lucru a devenit deosebit de vizibil de la începutul conflictului, "de fapt, Belarusul nu mai are suveranitate strategică din 2020", subliniază Olga Gille-Belova. Războiul din Ucraina a exacerbat complet acest proces, dar concret, Aleksandr Lukașenko renunțase deja de câțiva ani la spațiul său de manevră în schimbul rămânerii la putere, când Vladimir Putin l-a susținut în fața protestelor".

Țara are astfel 1.516 deținuți politici la 9 milioane de locuitori, potrivit ONG-ului Viasna, iar situația este accentuată și mai mult de izolarea sa pe scena internațională, care rupe complet opoziția din exil de populație. Din Lituania, adversara Svetlana Tihanovskaia, condamnată în lipsă la 15 ani de închisoare în martie, a protestat totuși împotriva transferului de arme nucleare într-un text lung pe Twitter.

"Regimul din Belarus a semnat un acord cu Rusia privind desfășurarea de arme nucleare. Aceasta nu numai că ar pune în pericol viața belarușilor, dar ar crea o nouă amenințare împotriva Ucrainei și a întregii Europe"a criticat ea, conchizând: "Acest lucru îi va face pe belaruși ostatici ai ambițiilor imperiale rusești".

Surse: AGERPRES, RADOR