Lovit puternic de sancțiunile americane, gigantul petrolier rus își vinde activele din străinătate. Lichidarea implică mai multe rafinării și peste 2.400 de benzinării din circa zece țări, scrie „Courrier International” (Franța).

Este vorba de o dezmembrare la scară largă. Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, „a început să-și vândă activele din străinătate”, titrează sobru „Novîe Izvestia”. Potrivit publicației apropiate de Kremlin, decizia vine în urma unor noi sancțiuni americane împotriva companiei-mamă și a filialelor sale. Conducerea grupului a „lansat examinarea ofertelor de preluare”, în conformitate cu o licență a OFAC, organismul american responsabil de monitorizarea activelor străine. După 21 noiembrie, orice tranzacții cu compania ar putea constitui o încălcare a sancțiunilor, subliniază site-ul. Această retragere masivă ar putea costa scump compania emblematică a petrolului rusesc. „Veniturile și profiturile companiei au scăzut cu 'aproximativ 30%'”, a declarat un fost oficial pentru Politico, vorbind sub condiția anonimatului. Pentru el, este evident: „Lukoil e terminat”.

Un efect palpabil

Active semnificative sunt scoase pe piață: rafinării în Bulgaria și România, participații la proiecte petroliere din Irak, Kazahstan, Azerbaidjan, Camerun, Mexic, Egipt și Nigeria, ca să nu mai vorbim de benzinăriile din zeci de țări europene - de la Bulgaria la Macedonia de Nord și chiar Statele Unite. În total, „peste 2.400 de benzinării în afara Rusiei”, potrivit „Novîe Izvestia”. Forbes Rusia subliniază de asemenea că Lukoil și Rosneft - de asemenea vizată de sancțiunile SUA - reprezintă împreună mai mult de jumătate din exporturile de petrol ale țării.

Primele consecințe se resimt în Finlanda, unde două benzinării Teboil, o filială a Lukoil, își vor închide porțile. Una dintre ele, situată la Vuorela, în estul țării, a anunțat deja „operațiuni reduse până la închiderea planificată pe 17 noiembrie”, relatează „The Moscow Times”, citând postarea de pe Facebook a benzinăriei. „Încercăm să anticipăm orice schimbări în lanțul de aprovizionare”, răspunde Teboil, citat de „TVP World”, o publicație poloneză în limba engleză, în timp ce mai mulți transportatori au declarat presei că Neste, furnizor istoric al companiei, și-a suspendat livrările de combustibil.

La Moscova, Vladimir Putin nu-și ascunde iritarea. Ziarul online de afaceri „RBK” relatează că președintele rus consideră noile sancțiuni „serioase” și regretă că acestea „dăunează relațiilor ruso-americane”. Însă liderul de la Kremlin minimalizează importanța lor economică. Potrivit lui, acestea ar avea doar un impact limitat asupra „sănătății economice a Rusiei”. Un optimism care nu este împărtășit de toată lumea. „Acțiunile Lukoil au scăzut cu peste 7% la Bursa de Valori din Moscova după anunțul vânzărilor de active”, observă „Novîe Izvestia”. Provocarea este de a măsura impactul real al acestor pierderi asupra economiei rusești.

Sursa: Rador Radio România