Administrația Trump nu își slăbește presiunea asupra regimului Maduro. Pentagonul a anunțat sosirea portavionului Gerald R. Ford în zona Comandamentului Sud-American, marcând o consolidare semnificativă a prezenței militare americane.

„Grupul Aerian Naval Gerald R. Ford, condus de cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford, a intrat pe 11 noiembrie în zona de responsabilitate a SOUTHCOM, Comandamentul SUA pentru America Latină”, a declarat acesta din urmă într-un comunicat, potrivit „Il Corriere della Sera” (Italia).

Desfășurarea acestui grup aerian naval are ca scop „susținerea ordinului președintelui de a destructura organizațiile criminale transnaționale și de a combate narcoterorismul în apărarea patriei”, continuă comunicatul. USS Gerald R. Ford transportă patru escadrile de F/A-18E Super Hornets și este însoțită, printre altele, de trei distrugătoare cu rachete ghidate.

Între timp, CNN relatează că Regatul Unit ar fi suspendat schimbul de informații cu Statele Unite în ceea ce privește navele din Caraibe acuzate, fără dovezi, de implicare în traficul de droguri. Londra se teme că aceste date vor fi folosite pentru a justifica atacuri militare care încalcă dreptul internațional. Decizia reprezintă o ruptură semnificativă între Londra și Washington, aliați istorici și parteneri în lupta împotriva traficului de droguri. De obicei, navele suspecte erau abordate de poliție, echipajul arestat, iar încărcătura de droguri confiscată.

Atacurile militare care au început în septembrie și care au dus la moartea a 76 de persoane, sunt ilegale pentru Regatul Unit. Suspendarea schimbului de date ar fi început în urmă cu mai bine de o lună.

Sursa: Rador Radio România