Lupte grele se dădeau joi în zone din apropierea centralei nucleare Zaporojie (sudul Ucrainei), ocupată de forțele ruse, după ce Kievul a avertizat că ar putea să fie nevoit să închidă centrala pentru a evita un dezastru, relatează Reuters.

Unele sate și comunități din apropierea centralei au fost puternic bombardate în ultimele 24 de ore, până joi dimineață, ”cu tancuri, mortiere, tunuri de artilerie și lansatoare de rachete multiple”, indică Statul Major General al forțelor armate ucrainene în buletinul său din cursul dimineții despre situația de pe front.

În cursul nopții, forțele ruse au tras de patru ori cu rachete și cu artileria grea asupra orașului Nikopol din apropiere (pe malul opus al fluviului Nipru), a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii, Valentin Reznicenko, pe Telegram, menționând că cel puțin 11 case de locuit și alte clădiri au fost avariate în urma bombardamentelor, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Ucraina a anunțat miercuri că are în vedere o închidere a centralei nucleare Zaporijjie, din cauza deteriorării securității, a declarat Oleh Kosikov, inspectorul șef de stat pentru securitate nucleară și radiologică a Ucrainei, relatează CNN.

"Dacă vor apărea condiții care fac necesară oprirea centralei, centrala și reactorul nr. 6 vor fi închise. Deteriorarea continuă a situației și lipsa prelungită a alimentării cu energie electrică din sursă externă ne vor obliga să utilizăm generatoare de rezervă pe motorină, dar este extrem de dificilă acoperirea necesarului de motorină în vreme de război", a declarat Oleh Korikov. Oficialul ucrainean a insistat că menținerea în funcțiune a generatoarelor pe motorină nu ar fi sustenabilă. (RADOR)

AIEA denunță o situație "nesustenabilă" la centrala nucleară 

După transmiterea de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a unui raport de 52 de pagini, ONU speră să-i împingă pe beligeranți să "demilitarizeze" sau cel puțin să "protejeze" zona din jurul centralei, a cărei securitate este grav amenințată de lupte, scrie Courrier International.

În raportul său publicat marți, 6 septembrie, după-amiaza, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) solicită "înființarea unei zone de securitate și protecție nucleară" pentru a se evita un accident la centrala nucleară din Zaporijjie, ocupată de Rusia după invadarea Ucrainei pe 24 februarie și bombardată regulat de atunci. "Situația actuală este de nesuportat", a spus organismul din Viena, citat de Al-Jazeera.

Deși experții Națiunilor Unite nu observă momentan daune critice la instalații, ei "confirmă independent, pentru prima dată, prezența masivă a armatei ruse în cea mai mare centrală nucleară din Europa", subliniază "Süddeutsche Zeitung". Și ei "conchid de asemenea că siguranța centralei nucleare e serios amenințată".

"Cele șapte reguli de bază" ale AIEA pentru funcționarea în siguranță a unei centrale nucleare ar fi încălcate în Energodar, orașul în care se află aceasta, explică cotidianul german. Printre acestea: "integritatea instalațiilor nucleare (reactoare sau bazine de răcire), condiții de lucru sigure și acces nelimitat pentru personal la toate instalațiile, o sursă de alimentare sigură, sisteme funcționale de măsurare a radioactivității și o comunicare sigură cu autoritățile de supraveghere".

Înainte ca raportul să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU, secretarul general Antonio Guterres a cerut ca forțele ruse și ucrainene să cadă de acord asupra unui "perimetru demilitarizat". Potrivit "The Guardian", Guterres ar dori o rezoluție care să includă "angajamentul forțelor ruse de a retrage tot personalul și echipamentul militar din acest perimetru și angajamentul forțelor ucrainene de a nu intra în el".

La microfonul jurnalistei CNN Christiane Amanpour, directorul general al AIEA Rafael Grossi a clarificat această ultimă cerere. Nu ar fi o "demilitarizare completă a zonei", ci mai degrabă o "protecție, un scut, o bulă în jurul perimetrului instalației". Un obiectiv mai "modest", dar realizabil "urgent", potrivit acestuia. În primul său interviu TV de la vizita sa la Zaporijjie săptămâna trecută, Grossi a spus că ne "jucăm cu focul", dar a vrut să fim liniștitor cu privire la "riscul unei fuziuni" de miezuri de reactoare, care nu poate fi exclus, dar nu pare iminent.

În cele din urmă, întrebat despre originea bombardamentelor din jurul centralei, de care Kievul și Moscova se acuză reciproc, argentinianul a afirmat că acest lucru "îi depășește mandatul" și că "nu a avut mijloacele pentru a o determina".

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, nu a ezitat să impute recentul bombardament al centralei Ucrainei și să reafirme că trupele ruse au fost acolo doar pentru a proteja instalațiile. Declarând că nu a avut timp să citească raportul AIEA, Nebenzia a calificat în continuare propunerea de demilitarizare drept "nu foarte serioasă", clarifică "El País", lăsând puține speranțe ca o astfel de rezoluție să fie adoptată rapid.

Corespondentul televiziunii publice americane PBS în Ucraina, Nick Schiffrin, intră în sfârșit în detalii cu privire la cele "trei lucruri principale care îi îngrijorează" acum pe oficialii ucraineni și americani. "Primul este personalul", observă jurnalistul. "Unii au fost executați, alții au fost torturați imediat după ce centrala a fost preluată de Rusia". El adaugă totuși că și-a petrecut ziua discutând cu un membru al personalului centralei care, la rândul său, "minimizează riscul". Potrivit acestuia din urmă, "în fabrică încă lucrează între 4.000 și 5.000 de angajați" și "soldații ruși nu le întrerup munca".

Al doilea motiv de îngrijorare este integritatea clădirilor, care au fost deteriorate uneori în ultimele luni, "dar, în general, Statele Unite spun că structura este intactă și că nu identifică niciun tip de radiație", liniștește Schiffrin.

Principala preocupare ar fi o întrerupere a energiei electrice care alimentează amplasamentul și de care "centrala are nevoie pentru a răci reactoarele pentru a evita orice tip de topire". Rușii atacă însă "atât liniile electrice care intră din Ucraina, cât și centralele care constituie sursele externe de energie", în timp ce armata ucraineană desfășoară în prezent "o ofensivă pentru a menține aceste linii intacte". Și dacă curentul este întrerupt, atunci situația poate deveni explozivă. "Așa s-a întâmplat la Fukushima", își amintește jurnalistul PBS. (Sursa: RADOR)