Ministerul Afacerilor Externe anunță că încă 80 de cetățeni afgani au fost evacuați cu succes din Afganistan în cursul dimineții de duminică, pe cale terestră, aflându-se în siguranță pe teritoriul Pakistanului.

Cetățenii afgani evacuați în acest grup (colaboratori ai forțelor armate române, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile: un profesor universitar activ în domeniul drepturilor omului, un reprezentant al poliției afgane, membrii acestora de familie) au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad și transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

MAE informează că, potrivit procedurilor anterioare, reprezentanții Ambasadei României la Islamabad au emis vize și documente membrilor acestui grup de cetățeni afgani evacuați astăzi, asigurându-le tranzitul teritoriului afgan și accesul pe teritoriul statului pakistanez și fiind, totodată, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autoritățile pakistaneze pentru evacuarea cetățenilor afgani în condiții de siguranță.

Până acum au fost evacuați în total 156 de cetățeni afgani din categoriile de persoane vulnerabile: colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.

Lista celor 156 de cetățeni afgani evacuați până acum se adaugă celor 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați și 7 cetățeni ai unor state aliate.