Weber renunță la Comisie. Liderii UE ajung la o înțelegere privind funcțiile de top
Europarlamentarul german Manfred Weber a anunțat într-o reuniune a popularilor din PE că renunță la candidatura pentru șefia Comisiei Europene. Imediat, Consiliul European a anunțat nominalizările pentru ”top jobs”.
”Aici a început, în septembrie anul trecut, călătoria mea în calitate de Spitzenkandidat, aici se încheie”, a declarat Weber, potrivit unei postări pe Twitter a purtătorului său de cuvânt.
”Voi continua să lupt pentru o Europă democratică”, a mai spus Weber, candidatul PPE pentru șefia Comisiei Europene, dar nedorit de președintele francez, Emmanuel Macron.
Decizia lui Weber de a se retrage ar putea da un ajutor șefilor de stat și de guvern, care se chinuie de duminică să decidă cine va conduce principalele instituții europene. Ei au reluat reuniunea de la Bruxelles astăzi, cu o întârziere de cinci ore, timp în care Donald Tusk a continuat consultările cu membrii Consiliului European, pentru a găsi un compromis acceptat de majoritate.
După renunțarea la conducerea Comisiei, Manfred Weber ar putea ocupa funcția de președinte al Parlamentului European, pentru o perioadă de doi ani și jumătate, urmând ca socialistul bulgar Serghei Stanișev să fie liderul PE în cealaltă jumătate celei de-a noua legislaturi.
Imediat după renunțarea lui Weber, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat pe Twitter nominalizările pentru posturile care au dat atâtea bătăi de cap șefilor de stat și de guvern:
- Ursula von der Leyen (Germania) pentru conducerea Comisiei Europene
- Charles Michel (Belgia) pentru Consiliul European
- Christine Lagarde (Franța) pentru Banca Centrală Europeană
- Josep Borrell Fontelles (Spania) pentru funcția de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă
Socialiștii nu o vor pe Ursula von der Leyen
Potrivit unui comunicat al Grupului S&D din Parlamentul European, Biroul și șefii delegațiilor naționale s-au reunit marți pentru a discuta de propunerea Consiliului European privind numirea ministrului german al Apărării, Ursula von der Leyen, la conducerea Comisiei.
"Această propunere ne dezamăgește foarte mult. Grupul nostru rămâne un apărător ferm al democrației europene și al sistemului Spitzenkandidat, nu vrem ca aceasta să dispară”, a declarat lidera Grupului S&D, Iratxe Garcia.
"Este inacceptabil faptul că guvernele populiste reprezentate în Consiliu au exclus cel mai bun candidat, doar pentru că a pledat pentru statul de drept și pentru valorile noastre europene”, a mai spus Garcia, referindu-se la Frans Timmermans.
Background
De profesie medic, Ursula von der Leyen (61 de ani) e membră a Uniunii Creștin-Democrate (CDU). Este prima femeie care ocupă funcția de ministru al apărării din Germania, începând cu 2013. Anterior a fost ministru al muncii și ministru pentru familie. E singura care a rezistat în toate cabinetele conduse de Angela Merkel. La un moment dat a fost luată în calcul pentru a-i succeda lui Merkel.
Dacă va fi confirmată de Parlamentul European, Ursula von der Leyen va fi prima femeie la conducerea Comisiei Europene.
Charles Michel (44 de ani) e premier interimar al Belgiei. E cel mai tânăr premier belgian.
În decembrie 2007 a fost numit ministru în Guvernul Verhofstadt III.
Christine Lagarde (63 de ani), de profesie avocat, este în prezent director general al Fondului Monetar Internațional (FMI).
A condus diverse ministere în Franța: al Economiei și Industriei (2007-2011), ministru al Agriculturii (2007) și al Comerțului (2005-2007).
Lagarde a fost prima femeie ministru de finanțe în statele G8 și prima femeie la conducerea FMI.
Josep Borrel Fontelles (72 de ani) e ministru de externe în Spania. Între 2004 și 2007 a fost președinte al Parlamentului European.
Tusk speră că PE va vota favorabil
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și-a exprimat speranța că Parlamentul European va vota favorabil nominalizările la conducerea instituțiilor europene.
Grupurile politice din PE sunt nemulțumite de faptul că s-a renunțat la sistemul Spitzenkandidat.
Comentarii