A doua săptămână a lunii august fusese declarată „săptămâna ambarcațiunilor mici” de către guvernul britanic, care dorea să-și demonstreze eforturile de a pune capăt traversărilor de migranți cu bărci gonflabile peste Canalul Mânecii. Totul s-a transformat într-un fiasco.

Săptămâna neagră a început marți, 8 august, cu provocările vicepreședintelui Partidului Conservator, Lee Anderson, care a spus că migranții ar putea „să se ducă naibii în Franța” dacă nu le plac condițiile oferite de Marea Britanie, și s-a încheiat sâmbătă, 12 august, cu scufundarea în largul Sangatte (Pas-de-Calais), în Canalul Mânecii, a unei bărci care transporta 65 de migranți. Șase afgani s-au înecat.

De marți până sâmbătă, profitând de vremea bună, 1.600 de migranți au ajuns pe coasta Angliei, un record pentru acest an, trecând pragul simbolic de 100.000 de migranți care au trecut Canalul Mânecii din 2018. „Săptămâna bărcilor mici a fost un dezastru pentru conservatori”, a declarat Stephen Kinnock, parlamentar laburist, specialist în probleme de migrație.

Din 2014, portul Calais și intrarea în Eurotunnel au devenit treptat inaccesibile. Sub presiunea autorităților britanice, Franța a intensificat patrulele și a instalat sârmă ghimpată, camere cu infraroșu, camere de supraveghere, detectoare de CO₂...

Trecerea migranților s-a reorientat spre traversarea maritimă, în general la bordul unor bărci gonflabile mari. În 2018 au trecut 300, 2.000 în 2019, 8.500 în 2020, 28.500 în 2021 și 45.700 în 2022. Anul acesta, aproape 16.700 de persoane au fost deja detectate, un număr mai mic cu aproximativ 15% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea provin din țări aflate în război (Afganistan, Siria, Irak...), dar uneori apar canale ciudate: în vara lui 2022, albanezii au reprezentat mai mult de o treime din sosiri. 

"Opriți bărcile" 

Acest aflux foarte consistent, însoțit de drame, a provocat o criză politică latentă în Regatul Unit. Printre cele cinci priorități ale mandatului său, prim-ministrul Rishi Sunak a promis că „oprește bărcile”. Mizează pe o politică foarte dură pentru asta: a adoptat o nouă lege, aprobată în final de Parlament pe 20 iulie, care interzice orice cerere de azil pentru persoanele care au intrat ilegal în Regatul Unit. „Dacă oamenii știu că, dacă vin aici ilegal, nu pot rămâne, atunci nu vor mai veni”, a spus Sunak în iunie.

Guvernul său spune că oricine intră ilegal în țară va fi „deportat cu promptitudine, fie în țara de origine, fie într-o țară terță”.

În centrul acestui sistem se află un acord cu Rwanda, unde migranții ar trebui, teoretic, să fie retrimiși și unde ar trebui procesat cazul lor. Anunțat cu mare pompă în aprilie 2022, acordul cu Kigali este însă blocat de justiția britanică. În iunie, Înalta Curte a reiterat că o deportare poate avea loc doar într-o „țară sigură” și a constatat că nu este cazul Rwandei. Guvernul a făcut recurs, Curtea Supremă trebuie să decidă în toamnă.

Între timp, autoritățile britanice încă mai sperau să trimită câteva semnale puternice săptămâna trecută. O barjă care poate găzdui 500 de migranți, Bibby Stockholm, a fost instalată într-un port din Dorset, în sudul Angliei. Acest gigant cu trei etaje urma să primească solicitanții de azil recent sosiți. Locul, descris drept „spartan” de guvernul britanic, ar trebui să demonstreze că migranților nu le este rezervat niciun tratament special. Din păcate, entuziasmul s-a stins rapid: doar 39 de migranți au avut timp să se stabilească acolo, înainte ca o alertă de infestare cu bacteria Legionella să oblige autoritățile să evacueze barja.

În orice caz, impactul barjei poate fi doar „simbolic”, a declarat Peter Walsh de la Observatorul Migrației de la Universitatea Oxford pentru The Times. Poate găzdui 500 de persoane, în timp ce în prezent sunt 50.000 de solicitanți de azil cazați în hoteluri din Marea Britanie, costând 6 milioane de lire sterline pe zi (7 milioane de euro). „Barja este o modalitate de a trimite un mesaj publicului britanic că preocupările lor sunt luate în serios”, a continuat Walsh. 

Britanicii plătesc, francezii fac poliție

În fața acestei observații a neputinței autorităților, aleșii britanici arată adesea cu degetul spre autoritățile franceze, acuzate că au lăsat să treacă bărcile. „Fără francezii care să intercepteze și să oprească aceste bărci, avem o problemă”, a spus Tim Loughton, un parlamentar conservator. Colegul său, Iain Duncan Smith, denunță chiar „nebunia” gărzii de coastă franceze, ale cărei nave, spune el, ar escorta bărcile de migranți în apele britanice. „Le oferă un stimulent să încerce traversarea”, a declarat el pentru ziarul Mail on Sunday.

De fapt, Londra și Parisul cooperează pe acest subiect de ani de zile. Anul trecut, autoritățile franceze au interceptat 33.000 de încercări de trecere. În martie, la un summit franco-britanic, acordul a fost întărit, după aceeași schemă: britanicii plătesc, francezii păzesc. Guvernul Regatului Unit a plătit 232 de milioane de lire sterline (270 de milioane de euro) din 2014; în următorii trei ani, suma ar urma să ajungă la 476 de milioane de lire sterline (550 de milioane de euro).

Ca întotdeauna în această dezbatere, autoritățile britanice uită să pună lucrurile în perspectivă. Regatul Unit este una dintre țările care primește cele mai puține cereri de azil: 89.000 în 2022, aproximativ același număr ca în Italia (84.000), dar mult mai puțin decât în ​​Spania (118.000), în Franța (156.000) sau Germania (244.000). „Doar 8% din cererile de azil [din toată Europa] au fost depuse în Regatul Unit”, notează Observatorul Migrației.

Opoziția laburistă cere încetarea posturilor politice. „Trebuie să oprim aceste anunțuri false în spațiul public, în timp ce oamenii mor pe mare”, a spus Kinnock. Asociația Care4Calais consideră că singura soluție este ca guvernul britanic să ofere o cale legală pentru solicitanții de azil, astfel încât aceștia să poată depună cerere fără a-și risca viața trecând Canalul Mânecii. Dar, în climatul politic actual, nimeni din guvernul Regatului Unit nu vrea să audă așa ceva.

Sursa: RADOR