O parte a locuitorilor Marii Britanii se teme de pierderea altor teritorii de peste mări revendicate după cedarea recentă a arhipelagului Chagos către Mauritius, scrie L'Express.

Decizia laburiștilor de a duce la îndeplinire acordul cu Insulele Mauritius asupra arhipelagul Chagos a stârnit furia conservatorilor britanici.

După mai bine de jumătate de secol de litigii, Marea Britanie a anunțat joi, 3 octombrie, că va recunoaște suveranitatea Insulelor Mauritius asupra arhipelagului Chagos (deținut de Londra din 1814), în Oceanul Indian, un acord „istoric” care permite totuși Londrei să-și păstreze baza militară comună cu Statele Unite pe insula principală Diego Garcia.

Decizia lui Keir Starmer, noul prim-ministru al Marii Britanii, reaprinde dezbaterea privind viitoarea suveranitate a altor teritorii britanice de peste mări, precum Insulele Malvine (sau Insulele Falkland) din Atlanticul de Sud, revendicate istoric de Argentina, sau chiar Gibraltarul, în sudul Peninsulei Iberice, pe care Spania ar dori să îl recupereze.

Decizia laburiștilor de a încheia acordul cu Mauritius a stârnit furia conservatorilor, care îl văd ca pe „o amenințare la adresa intereselor fundamentale de securitate britanice și ale aliaților cheie, în special ale Statelor Unite”, critică „Daily News”. „Insulele ocupă o poziție strategică cheie în mijlocul Oceanului Indian, un loc de concurență crescândă între națiunile occidentale, India și China", amintește Sam Bidwell de la „Telegraph”. „Există temeri că Mauritius va închiria Chinei anumite insule Chagos”, scrie „The Times”.

Conservatorii se tem acum că se va deschide o breșă favorabilă cedării altor teritorii de peste mări. „Nu există nicio îndoială că spaniolii își freacă mâinile în timp ce așteaptă ca Starmer să le ofere o donație generoasă în numerar pentru a le mulțumi că ne-au luat Gibraltarul„, critică editorialistul de la „Telegraph”. Sub suveranitatea britanică timp de mai bine de 300 de ani de la Tratatul de la Utrecht din 1713, prin care Spania a cedat Gibraltarul Marii Britanii pentru perpetuitate, enclava este totuși revendicată de Madrid.

Constituția Gibraltarului din 2006 prevede că nu poate exista niciun transfer de suveranitate în Spania împotriva voinței alegătorilor săi. Cu toate acestea, în timpul unui referendum din 2002, locuitorii din Gibraltar au respins în mod covârșitor ideea suveranității comune între Regatul Unit și Spania. Dar statutul enclavei rămâne încă neclar după Brexitul din 2020, deoarece Gibraltarul era și membru al Uniunii Europene. De atunci, au fost în desfășurare negocieri între Regatul Unit, Gibraltar, Spania și UE pentru a rezolva aspectele practice, în special în ceea ce privește circulația persoanelor și comerțul.

De neatins păreau și Insulele Falkland, acest teritoriu britanic de peste mări cucerit în 1833, și situat în Atlanticul de Sud, la aproximativ 500 km de coasta argentiniană. Regatul Unit și Argentina pretind în continuare suveranitatea asupra arhipelagului, deși președintele argentinian Javier Milei a declarat recent că problema este doar „în mâinile britanicilor”.

Conservatorii nu au absolut nicio intenție să analizeze această problemă. „Insulele Falkland sunt britanice. Nu există nicio dezbatere. Punct”, a insistat un oficial conservator într-o declarație în cursul săptămânii.

Controversa este în realitate o reflectare a fricii Regatului Unit de a se găsi izolat, într-o perioadă de tensiuni geopolitice crescânde. „Nu mai trăim în relativa stabilitate a anilor 1990. Nu vom supraviețui în ape geopolitice agitate, dacă nu suntem în stare să ne urmărim propriile interese”, scrie „The Daily News”. Clasa politică ar face bine să-și amintească că "obiectivul politicii externe este acdela de a ne face țara mai sigură, mai bogată și mai influentă - nu pentru a impresiona judecătorii, jurnaliștii și ONG-urile", punctează cotidianul conservator „The Telegraph”.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA