Acest parteneriat urmează unei serii de acorduri bilaterale în domenii atât de diverse precum apărare și securitate, economie și industrie, tehnologie, cultură și sport

Marocul și Israelul au convenit săptămâna aceasta să stabilească o cooperare juridică, o nouă etapă în normalizarea rapidă între cele două țări aliate, în cadrul unei vizite a ministrului israelian al Justiției, Gideon Saar, la Rabat, relatează Le Monde.

Acest parteneriat urmează unei serii de acorduri bilaterale în domenii atât de diverse precum apărare și securitate, economie și industrie, tehnologie, cultură și sport.

Cooperarea juridică, pecetluită prin semnarea unui memorandum de înțelegere între Gideon Saar și omologul său marocan, Abdellatif Ouahbi, este prima de acest gen de la reluarea legăturilor diplomatice dintre Israel și Maroc, la sfârșitul anului 2020. Ar trebui să se traducă în în special printr-o "partajare a expertizei" și o modernizare a sistemelor judiciare prin digitalizare, potrivit unui comunicat de presă comun.

Cele două părți intenționează, de asemenea, să lupte împreună împotriva crimei organizate, terorismului și traficului de persoane.

În același timp, ministrul israelian pentru cooperare regională, Issawi Frej, aflat și el în vizită în Maroc, s-a întâlnit marți cu ministrul marocan al tineretului și culturii, Mehdi Bensaïd, pentru a dezvolta un program de schimburi culturale între tinerii marocani și israelieni. "Cu ministrul Bensaïd, vom lucra pentru a apropia cetățenii și cele două societăți" în Maroc și Israel, a declarat domnul Frej, arab israelian, musulman, și a cărui familie este de origine marocană, într-un interviu acordat site-ului semioficial Le360.

Comunitatea evreiască marocană, estimată astăzi la 3.000 de persoane, rămâne cea mai mare din Africa de Nord, în ciuda unei plecări masive în Israel după crearea statului evreiesc în 1948.

Aceste două vizite în aceeași săptămână se adaugă la un flux din ce în ce mai regulat de delegații israeliene în Regatul Șerifian. Săptămâna trecută, cele două țări și-au consolidat alianța strategică și militară cu ocazia călătoriei șefului de Stat Major al armatei israeliene, Aviv Kochavi – o premieră – pe fondul tensiunilor regionale de securitate.

Israelul și Marocul și-au normalizat relațiile diplomatice în decembrie 2020, ca parte a Acordurilor Avraam, un proces între statul evreu și mai multe țări arabe susținut de Washington. În schimb, administrația Trump a recunoscut suveranitatea Marocului asupra teritoriului disputat al Saharei de Vest.

Sursa: RADOR